Exotismul, acest viciu
JMG Le Clezio, Africanul, trad. Nicolae Constantinescu, Pro Editura si Tipografie, 2008
Amintiri din copilarie, o carte micuta despre Africa, sub 80 de pagini, care includ si citeva reproduceri de fotografii din arhiva autorului (alb-negru, neclare, pe hirtie proasta, sa nu spuneti ca nu v-am spus). Scrisa elegant, cu distinctii subtile chip / corp; in Europa oamenii au mai ales chip, in Africa au mai ales corp. E vorba si de nuditate: un copil de 8 ani, ajuns prima data in Nigeria, intreaba socat daca o femeie e bolnava, iar mama ii raspunde ca nu, e doar batrina. “Corpul gol al acelei femei, plin de pliuri, de riduri, pielea ca un burduf dezumflat, sinii alungiti si flasci, atirnindu-i peste pintece, pielea crapata, putin cenusie [...] Dar nu siteam oroare sau mila, ci iubire si interes, acelea stirnite de imaginea adevarului, a realitatii traite. [...] Mai simt inca fierbinteala obrajilor care a insotit intrebarea naiva si raspunsul brutal al mamei mele, ca o palma! Totul a ramas in mine fara raspuns. Pentru ca eu nu dorisem sa stiu de ce acea femeie devenise asa, uzata si deformata de batrinete, ci de ce ma mintisera, de ce imi ascunsesera acest adevar!” Adevarul corpului.
Africanul din titlu e un alb, de fapt, tatal autoritar, distrus psihic de anii indelungati in care a lucrat ca medic militar (amputind membre, asistind la agonii cumplite) in principal in Nigeria. Razboiul (al doilea mondial) despartise familia, asa incit cei doi baieti, ramasi in Franta, au facut tirziu cunostinta cu tatal lor “african”. Dintr-un apartament parizian cu multe femei calme si un bunic blind, baietii ajung intr-o cabana rudimentara in mijlocul savanei africane, terorizati de un tata militaros si rigid. Razbunarea lor se exercita in primul rind impotriva cetatilor construite de termite, pe care se amuza sa le distruga cu sadism, innebuniti de caldura, de natura, de furtunile zilnice, de toate frustrarile posibile.
Pe de o parte e comunitatea negrilor, in care nici un copil nu e niciodata lasat singur, de capul lui, in care munca si joaca se confunda, in care corpurile se dezvaluie in toate etapele si termitele isi au locul lor in mitologie si in realitate – pe de alta parte, doi copii albi lipsiti de supraveghere, innebuniti de noutati. Incetul cu incetul, copilul intelege, accepta si ajunge sa iubeasca lumea asta, Africa, pe locuitorii ei, pe tatal lui. Cind se intimpla, e nevoit sa vada si altceva: ca e o lume condamnata, abandonata mizeriei de catre albii care nu mai au ce smulge din ea. Razboaie etnice in jurul unor zone petroliere, duse cu arme vindute de albi, tari supuse blocadelor, in care mor de foame sute de mii de copii, genocid, masacre, foamete, pandemii. Spre sfirsitul vietii, tatal “african” se stinge in Europa, mut de oroare.
Am crezut tot si am inteles oroarea. A medicului alb: “Atunci a descoperit tatal meu, dupa toti acei ani in care s-a simtit aproape de africani, ruda, prietenul lor, ca medicul nu era decit un alt actor al puterii coloniale, care nu se deosebea de politist, de judecator sau de soldat. Cum ar fi putut fi altfel? Exercitarea medicinei inseamna si a avea putere asupra oamenilor, iar supravegherea medicala este si o supraveghere politica.”
Si inca o fraza, care ma face sa ma simt vinovata: “Nu e vorba de exotism: copiii sint complet straini de acest viciu.” Eu nu, de aia vinovatia. N-am putut sa nu caut amanuntele exotice, ignamele, termitele, manghierii, scorpionii, supa de arahide, numele (Ogoja, Abakaliki, Enugu, Obudu, Baterik, Ogrude, Obudra). Sa nu ma bucur de africanismele pe care le tineam minte si de la Chinua Achebe. Sa nu ramin cu gura cascata chiar de la al doilea paragraf, la chestia asta: “Am visat mult timp ca mama era o negresa.” – pentru ca, pur si simplu, eu am visat odata (doar o data) ca mama era malgasa. No idea de unde si pina unde, dar n-am ce face, malgasa era 
Ma bucur ca a luat Nobelul Le Clezio, pentru mine personal. Sper sa mai citesc din el.
PS Uof, o greseala super-enervanta se repeta de cel putin patru ori: “fii” in loc de “fi” (“sa-mi fii fost cald”, de ex). Jenant. Propun o campanie de alfabetizare la scara nationala, ore obligatorii de “folosirea lui I in romana”, cu examene si diploma de absolvire, inainte de prima angajare in orice post care presupune altceva decit munca fizica. Eventual obligativitatea repetarii cursurilor de “I” anual, timp de cel putin 20 de ani de acum incolo.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
29 decembrie 2008 la 4:35 pm
10 puncte negre pentru editura, ca n-are un corector constiincios la final!
29 decembrie 2008 la 5:04 pm
Cate greseli enervante am gasit in colectia Cotidianului… si culmea e ca au ceva cu “copii/copiii”- am intalnit aceeasi problema in doua carti, cu traducatori diferiti.
Si in colectia cartonata de la Polirom- scapari de “0″-uri printre litere, si altele..
29 decembrie 2008 la 5:09 pm
@ mara – da, grrr!
@ feeria – asa e, colectia Cotidianul e cea mai tare la de-astea, m-au scos din sarite de multe ori
29 decembrie 2008 la 5:52 pm
da, Africa e cat se poate de exotica, dar pana ajungi acolo si te ciocnesti cu nasul de realitatea cruda. atunci uiti ce inseamana cuvantul “exotic”. si trebuie sa “reinveti” notiunile, caci acolo e alta lume.
cand eram mica m-a fascinat teribil o carte mare si destul de groasa: Din basmele Africii. De atunci am ramas si eu cu un fix pe Africa si pe cultura aia atat de veche si de nepatruns.
29 decembrie 2008 la 7:17 pm
ce domn cumsecade si ce profesor minunat, nicolae constantinescu, traducatorul.
29 decembrie 2008 la 8:26 pm
Dupa ce ii cautasem cartile prin librarii, acum cateva zile in vacanta, am descoperit ca aveam ceva de Le Clezio in biblioteca parintilor: Potopul
29 decembrie 2008 la 9:19 pm
“i”-urile sunt mai organizate decat am crede. citeam undeva, candva, ca acesta litera,datorita constitutiei ei, este cel mai des dublata incorect.(skinny evil letter) povestea era cu tenta funny, indicand si locurile in care si din care (aparent banale) un “i” rasare spontan. semnul exclamarii este primul “i” ce dupa terminarea frazei sau a propozitiei o ia la fuga sa dubleze inutil un alt “i”. litera l mic este un “i” cu mainile sus, j este un “i” viclean, aka pussy-cat “i”. nu o sa scapam niciodata, “ii” o conspiratie.
29 decembrie 2008 la 9:41 pm
@ luciat: cand am vazut ca ai citit Africanul tocmai despre editie vroiam sa te intreb
am rasfoit si eu cartea intr-o librarie si mi s-a parut ca e prost ingrijita, asa ca nu am luat-o.
ai citit discursul lui Le Clezio la acceptarea premiului Nobel pentru Literatura? vorbeste si acolo despre inegalitatea dintre Nord si Sud, e destul de interesant.
@ coreamor: eu caut de cativa ani cartea aceea cu basme africane. stii cumva editura si anul aparitiei?
29 decembrie 2008 la 9:48 pm
@ coreamor – da, realitatea cruda. dar africa e mare, e si multa bucurie acolo si distractie si placeri etc. zice si de astea in carte.
@ raw – daaaa, iiiiiii-o conspiratie evil
@ adinab – prost ingrijita, dar functioneaza f bine drept introducere in Le Clezio, adica la mine asa cred, ca a functionat
cred ca am vazut discursul, acu ceva timp, in diagonala, nu citit-citit, dar mi-a ramas in cap mai ales ca assouline zicea ca e plat si slab
29 decembrie 2008 la 10:33 pm
@adinab, habar nu mai am. daca as fi acasa, in romania, as scotoci prin biblioteca. stiu doar ca avea coperta alba cu un cap mare de negresa, toata decorata. sau era un negru… avea desene foarte faine.
dar pe vremea aceea nu erau prea multe edituri, nu-i asa? anii ´80 (82-83, cam asa)… cine stie ce edituri erau atunci? ion creanga, poate cartea romaneasca… (???)
29 decembrie 2008 la 10:34 pm
sa fie asta? din 1985
http://209.85.229.132/search?q=cache:FJmjL1ekl6AJ:bibliophil.bibliotecamm.ro/%3Fs%3Dcatalog%26f%3D1%26cg%255Bs%255D%3Dbasmele%26cg%255Bpage%255D%3D2+din+basmele+africii&hl=pt-PT&ct=clnk&cd=7&gl=pt
29 decembrie 2008 la 11:48 pm
@ luciat: e destul de ok discursul lui, in sensul ca iti poti face o idee destul de buna despre convingerile (puternice) ale lui Le Clezio. eu am citit prin liceu vreo doua carti de el si nu m-au impresionat. cu ocazia Nobelului o sa il recitesc, poate cu varsta o sa imi placa mai mult.
@ coreamor: am sa mai sap, pana la urma tot dau eu de ea pe undeva. mersi de informatii
30 decembrie 2008 la 1:23 am
“Basme africane”, 2 vol., BPT, anii ’60, mostenire de la mama. Nu cred ca s-au reeditat, dar le-am vazut prin anticariate.
Mi-am luat si eu azi un Le Clezio, Raga. Am rasfoit-o, nu m-a prins. Mai curios is sa citesc cealalta achizitie, un roman de Dumitru Crudu.
30 decembrie 2008 la 2:29 pm
sa va uitati pe http://altleonte.wordpress.com/, un blog nou, e acolo un post despre disputa dintre luciat si isuciu
3 ianuarie 2009 la 2:41 pm
[...] scrie despre Africanul, povestea adevarata pe care se bazeaza [...]