Voua de ce va plac romanele politiste?
Georges Simenon, Nebunul din Bergerac, trad. Barbu Cioculescu, Polirom, 2004
(fragment)
N-am si n-am avut niciodata vreo aplecare pentru romanele politiste, nici pentru filmele de gen. Ma plictisesc, de regula. Distractia, presupun, e sa incerci sa te prinzi cine e criminalul inainte sa-ti spuna autorul? Sau ce? Suspansul? Curiozitatea sa vezi ce se intimpla? Pai se intimpla cam aceleasi lucruri, nu? Variatiile sint mult prea mici, de la un roman la altul, ca sa-mi tina neuronul ocupat. Dar ma enerveaza ca-mi scapa fenomenul, as vrea sa inteleg atractia asta. La Simenon n-am prea inteles-o, mi-e putin jena, ca, din cite am auzit, e un autor bun.
Din fericire, acest Simenon (n-am mai citit altceva) e scurt si alert, nu risti sa uiti cine e unul si ce cauta altul si care e problema celuilalt. Parca am citit undeva ca autorul n-avea nevoie decit de doua saptamini ca sa scrie un roman de asta. Aici Maigret ajunge intr-un orasel, la spital, descopera ceva alambicat despre niste notabilitati locale – dar criminalul era total din afara, n-aveai date sa-l descoperi singur. Adica… bine ca e scurt. Si chiar nu stiu ce-as mai putea sa spun, doar ca trebuia sa aflu si eu ce-i aia Simenon. Ei, am aflat. N-a durut deloc, nu-mi pare rau ca mi-am petrecut doua ore cu el, oricum nu m-as fi putut concentra, azi-noapte, la alta carte. Cred ca e chestie de dispozitie, citesti asa ceva doar cind ai o dispozitie speciala, nu merge altfel. Cind ti-e lene, eventual, si nu-ti vine sa faci nimic. Greu, ca mie mereu imi vine sa fac ceva si, oricum, exista, slava domnului, destule jocuri pe calculator. Iar cind n-am chiar nici o idee o baie cu spume si chestii parfumate e oricind available. Si dureaza cam tot atita.
Da’ nu va luati dupa mine! Am zis ca n-am aplecare pentru literatura politista. Pur si simplu nu reusesc sa ma conving sa-mi pese cine le-a omorit pe alea doua gagici. Unu’, un criminal oarecare… E adevarat, situatia initiala e interesanta. Maigret era in tren, intr-un compartiment de dormit, cu un necunoscut care se foia si nu-l lasa sa doarma. Si care pe urma a sarit din tren. Si Maigret a sarit dupa el, ca asa i-a venit.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
9 ianuarie 2009 la 2:32 pm
de ce nu incerci si altceva, in special Agatha Christie? Insa recomandarea mea ar fi, daca se poate, sa le citesti in orginal. Ceea ce gasesc eu fascinant la romanele politiste (astea care au acelasi personaj principal, adica Poirot, Maigret, Holmes etc) este modul in care autorul isi construieste detectivul; ma incanta sa aflu toate hachitele (de care toti au din belsug!) pe care le descoperi la fiecare nou mister pe care trebuie sa il rezolve. E light reading, intr-adevar, dar merita toate orele petrecute in compania acestor personaje ilustre
9 ianuarie 2009 la 2:57 pm
eeei, păi cum adică ce ne place? ne place că se face dreptate.
oricum, dacă tot e la temă, ţin să zic că am onoarea să trăiesc alături de spaima tuturor autorilor de romane poliţiste. linda mea e-n stare să intuiască făptaşul din primele zece pagini. fără excepţie. jur
9 ianuarie 2009 la 3:13 pm
@ mircea – sa stii ca asa e, ca se face dreptate!
si am solutie pt autorii prinsi de linda: sa-si inceapa romanele cu descrieri de natura de zece pagini 
9 ianuarie 2009 la 3:37 pm
nu ţine nici aşa. făptaşul se ascunde cu siguranţă în frunziş, pe undeva. şi ochiul ager al lindei…
9 ianuarie 2009 la 6:14 pm
mie imi plac foarte tare politistele
mai ales in ultima perioada cand am tot citit Holmes si Agatha Christie, asta dupa o sesiune intensa de SF-uri. 
Cred ca imi place ca iti dau tot felul de indicii, doar doar te prinzi cine a fost faptasul, apoi illustreaza cat de bine pot personajul principal, detectivul, asa, secvential, nu totul odata. Asa ca daca citesti mai multe, aflii mai multe detalii despre el, cum ca are si el o viata, pasiuni si defecte.
Si apoi ca e usor de citit in noptile geroase cand esti infofolit bine in patura (pentru ca nu ai caldura) si mai ai putin si adormi. Presupun ca intr-adevar nu iti cer prea mult.
9 ianuarie 2009 la 9:04 pm
Sunt curios cum de-ai ales tocmai cartea asta din noianul de carti publicate de Polirom… Cred c-ai primit-o moca de undeva….)
9 ianuarie 2009 la 9:41 pm
@ moscar – pai am citit agatha christie prin liceu, dar ca exercitiu ca sa invat… frantuzeste
in traducere. ca era f usor de urmarit, vocabular simplu, de-aia. n-am nimic de rau de zis, dar nu m-a prins
@ mircea –
@ alyna – pai… o groaza de detalii despre personaje se gasesc intr-o gramada de romane
@ dragos – gaseai raspunsuri mai sus daca intrebarea ta e cit de cit netendentioasa. oricum, l-am trecut la ultimul post de shopaholism, da si tu o cautare inainte sa ma intrebi de-astea. era la reduceri, la 4,99, poate mai e, in caz ca asta te interesa.
9 ianuarie 2009 la 10:01 pm
Daca nu-ti place, nu-ti place… Oricum, cred ca e si o chestie feminina – nu stiu fete carora sa le fi placut genul asta – desi Agatha…
Oricum, sunt unele bune – Chandler, bunaoara – M Mihaies a scris recent ceva – nu mai zic de Conan Doyle, Edgar Wallace – era tare la moda -, Gaston Leroux, si marele Poe, inventatorul genului (daca nu ti-a placut nici Poe, e naspa). Mai sunt americanii Peter Chambers, Chase, recent englezioaica – tot o femeie – PD James…
Cum adica de ce plac? Inseamna suspans, inteligenta, cel rau e intotdeauna pedepsit. Si multa identificare, emotie etc. Uneori, si putina filozofie.
Sa nu uitam ca si noi am avut cativa scriitori tari, Ojog Brasoveanu, George Arion…
Nu inteleg de ce genul politist, de aventuri, SF sunt socotite genuri minore. Sunt unele carti considerate capodopere – unele nobelizate – mult mai albe decat unele din genurile oropsite.
9 ianuarie 2009 la 10:02 pm
Mult mai slabe, nu albe…
9 ianuarie 2009 la 10:11 pm
@ dragos c – ei, lasa, daca nu intelegi de ce sint socotite minore, nu intelegi… nu cred ca e o chestie masculina
10 ianuarie 2009 la 7:20 am
recomand calduros 10 negri mititei – e si scurta, densa si cu actiune …
10 ianuarie 2009 la 1:55 pm
Votez pentru Agatha Christie! Miss Marple este incantatoare iar descrierile asezarilor englezesti…nu mai spun! Si Hercule Poirot impreuna cu Hastings sunt nemuritori pentru mine.
Ai putea incerca povestirile politiste ale lui G.K. Chesterton (el s-a indeletnicit si cu studierea ortodoxiei dar nu de lucrarile acelea vorbesc).
La Humanitas a aparut Omul care era Joi http://www.humanitas.ro/gk-chesterton iar la Litera International – Secretul Parintelui Brown http://www.litera.ro/index.php?pag=carti&id=242
10 ianuarie 2009 la 1:55 pm
Nu apare comentariul, sunt probleme tehnice?
10 ianuarie 2009 la 1:58 pm
@ ignat andrei – am citit-o, normal, acum o mie de ani…
@ to-morrow – nu probleme tehnice, doar ca intra automat la moderare comentariile cu linkuri (masura antispam utila). mersi, nu stiu daca am citit vreodata ceva de chesterton
10 ianuarie 2009 la 2:00 pm
ah, mie rodica ojog brasoveanu mi-a placut la nebunie, de dragul melaniei cred… dar si pt atmosfera, umor, alte alea – citite tot acum o mie de ani, n-am mai reluat niciodata si nici n-am de gind, ca sa nu-mi stric impresiile de atunci
10 ianuarie 2009 la 2:29 pm
la capitolul recomandări, fără reţineri amintesc de george arion. un autor pe nedrept (cam) trecut cu vederea în şi uneori în afara genului poliţist. de curând a început un foileton în ziarul de duminică. primul episod anunţă o lectură foarte faină.
11 ianuarie 2009 la 2:06 pm
Mie mi-a placut la nebunie Wolf Haas, netradus in romana, cred. I-am savurat toate cartile, nu m-a plictisit deloc, din contra!
11 ianuarie 2009 la 8:07 pm
mie imi plac politistele pentru ca-s niste probleme care trebuie rezolvate, puzzles. la fel ca sudoku si alte jocuri de genul asta. tre’ sa ai o inclinatie catre asa ceva ca sa-ti placa.
)
ce politiste am citit eu: arthur conan doyle si agatha.
(@dragos c, uite ca sunt si femei carora le plac astea
12 ianuarie 2009 la 12:34 pm
@ luciat: nu-i vorba de detalii de fapt, ci de felul cum ti se dezvaluie, pe rand, cate putin in fiecare volum…
si cum spunea si dragos c, unele dintre ele sunt chiar mai valoroase decat cele sa le spunem clasice
12 ianuarie 2009 la 6:01 pm
Colectia de romane politiste “Enigma” de pe vremuri, citita si rascitita, a fost primul meu contact cu genul. La autorii mentionati mai sus, ii adaug pe Vlad Musetescu (cu personajul sau, Al Conan Doi) si Carlo Manzoni.
Intriga politista combinata cu un umor bun – serotonina garantata.
Imi mai place genul si pentru figura detectivului particular (subtipul neras, in balonzaid si cu un cod al onoarei mai tare decat ultimul samurai, cu bricheta gata oricand pentru o dama bine).
13 ianuarie 2009 la 2:04 am
[...] asta a coincis cu intrebarea directa a Teroristei, anume “Voua de ce va plac romanele politiste?”. Pai, in afara de faptul ca eu insami ma vad ca un fel de detectiv, care incearca sa puna cap la [...]
14 ianuarie 2009 la 2:42 pm
“Barbati care urasc femeile” este o carte politista chiar reusita (in mare parte datorita tocmai elementelor care nu tin de genul policier)
16 ianuarie 2009 la 2:22 pm
@luciat, Mircea Eliade a scris un text despre romanul politist foarte haios, el spunea in esenta ca englezii, mari iubitori de asemenea literatura au cei mai mari filosofi ai limbajului si logicieni, pentru ca literatura whodunnit iti dezvolta inteligenta. Camil Petrescu era de parere ca romanul politist e un gen minor, ma rog, problema lui. Mie imi plac pentru ca ma ajuta sa imi dezvolt inteligenta.
16 ianuarie 2009 la 3:37 pm
@ mayuma – pai… atunci la multe romane politiste
16 ianuarie 2009 la 5:16 pm
Trebe sa recunosc ca am citit si eu acum ceva de Simenon, Prima ancheta a lui Maigret, care m-a dezamagit complet. Cred ca nu am sa mai apropii curand de el. Cred ca Agatha si Doyle sunt mult mai inzestrati, din toate punctele de vedere.
16 ianuarie 2009 la 6:32 pm
[...] mai gasit la Feeria un post despre romanele si filmele politiste care i-au marcat existenta, iar la Terorista am gasit cum ca ei de fapt nu ii plac, dar cometatorii au tot incercat sa o convinga de [...]
26 ianuarie 2009 la 6:03 pm
Revin cu niste recomandari: Kate Atkinson (o trilogie care nu stiu daca a fost tradusa la noi… Personajul central este detectivul Jackson Brodie. Cartile se numesc: Case Histories, One Good Turn, When Will There Be Good News?). Atkinson mai scrie si altfel de carti, insa m-a incantat in rolul de autoare de detective stories.
Ti-as mai recomanda trilogia Millenium de Stieg Larsson, dar din nou, nu stiu cat s-a tradus la noi. Prima cred ca e tradusa, din cate tin minte ca am citit candva in Dilemateca. Minunat roman politist modern!
26 ianuarie 2009 la 7:15 pm
a, am nimerit si eu acuma un super roman politist, cu detectiv f tare, il cheama pierre bayard
, o sa postez in curind despre asta
26 ianuarie 2009 la 8:07 pm
aia cu roger ackroyd? e misto, da’ din pacate iti spoilereste cateva dintre romanele cele mai bune ale lu’ madam christie
26 ianuarie 2009 la 11:23 pm
din fericire spoilereste, din pedeveu meu, caci n-as fi avut rabdare sa citesc acu romane de madam christie
29 ianuarie 2009 la 10:11 pm
mda… nu stiu… dupa ce-am citit ian rankin am ajuns sa ridic din umeri la sentinta “literatura politista – gen minor”.