Mizeria

Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzica de Bach, Albatros, 1972
1. Mi-a placut mai mult decit Fecioarele despletite. Din pacate in primul rind pentru ca lipsesc teoriile despre “trupul sufletesc” – nu sunau bine.
2. HPB e mai dura si mai cinica decit Jelinek (n-am citit decit Amantele, cu asta compar). E totusi fantastic: o cucoana care pina la 40 de ani s-a ocupat aproape exclusiv de familia ei, mama a 5 (cinci) copii, cind se apuca de literatura inventeaza familii atit de disfunctionale! Nu exista nici un personaj “simpatic”, nici un strop de devotament sincer, de iubire “adevarata”, de sentimente “corecte”, de lucruri de-astea pe care, pentru moment, nici nu le pot scrie fara ghilimele.
Mai mult, mai socant: lipsesc pofta, bucuria, satisfactia. OK, Ada Razu e innebunita dupa Lica Trubaduru si face tot ce poate ca sa puna mina pe el – dar HPB ne arata mai degraba calculele ei, nu elanurile. Dorintele fizice si toata gama de impulsuri amoroase sint vazute dintr-un unghi care le face sa para grotesti, detestabile, condamnabile – sau mi se pare? E ceva ce nu inteleg, la toti autorii care scriu in tonalitatea asta: cum au facut sa sara peste partea “voluptoasa” (ca sa sune ca de epoca) si aducatoare de… fericire (sorry, asta e) a amorului fizic? De ce nu le vedem niciodata personajele transportate de o placere pura si simpla, perfect OK?
(2′. M-a enervat scena in care Ada sare pe Lica: Pentru ca o excita fix faptul ca el o pocneste cu cravasa. Cred ca e singura scena de amor fizic si e un cliseu de la cap la coada – spun eu acum, in 2009, probabil ca nu se face.)
3. Cei care s-au oripilat la Insecta lui Claire Castillon ce-ar zice despre “buna Lina”, care isi uraste fiica si o lasa sa moara in chinuri? Despre Lenora, care regreta ca n-a avortat-o pe Mika-Le? Despre Sia, care se “da” sotului maica-sii doar din razbunare ca taica-su a parasit-o?
4. Placut mult cele doua aparitii ale Verei, vecina care vede de la poarta intilnirile dintre Sia si taica-su. “Dupa plecarea lui Lica, doamna Vera se ostenise in zadar de dupa perdele sa vada daca intorc capul unul dupa altul. Lica nu intorsese capul si doamna Vera trasese concluzia banala ca barbatii isi bat joc de femei si ca fetele sint niste ahtiate. Sia nu intorsese capul fiindca ii atirna greu, dar ramasese un timp in poarta. [...] Lica nu intorsese capul fiindca, o data plecat de la un loc, nu se mai gindea inapoi.”
5. Printul Maxentiu si boala lui – ex-ce-lent, am murit de placere la firul asta. Un personaj ridicol, evident, un las, un snob, un mic vierme – da, si totusi: “Femeile nu-l iubeau, dar nu-l lasau sa doarma.” Un copil sufocat, tirit la evenimente mondene intii de o mama cu niste sini fabulosi, predestinati cancerului, apoi de o nevasta ambitioasa si cruda. Un egoist inchis ermetic in sine, fericit cind e pe moarte pentru ca e lasat sa doarma, in sfirsit! Sa zaca in pat, sa se poata dedica in totalitate, pentru prima oara, propriei lui persoane. Minunat. Sa mor daca nu-l inteleg
5′. Abia aici e “voluptate”, in mizerie. HPB chiar e o artista, uneori: “Nimic acum din misterele subtile, din tragediile subterane nu-l mai interesa. Cu toata atentia, cu toti ochii isi examina ligheanul, batista, si sta in patul maculat cu un fel de voluptate a nesimtirii. Dupa atita constringere era o orgie de tuse, de expectorari, de toate mizeriile concrete ale boalei. Isi descarca cu bucurie ticalosia, si trupul lui, acum material nesecat de coptura, de murdarie, ii era drag asa; ii parea ca-l simte viu tocmai pentru ca era, astfel, rodnic.”
6. Prea multa analiza psihologica grabita, precipitata, ingramadita intr-un spatiu prea restrins. Prea multe suciri si rasuciri in prea putin timp.
7. Nu pot sa inghit numele personajelor. Nu pot si pace. Lica Trubaduru? Tru-ba-du-ru???? Sia si Dia? Lina, Mini, Nory? Coca-Aimee, Mika-Le? Nu-mi plac, nu pot sa le sufar, ma enerveaza, ma crispeaza, ma scot din sarite.
8. Si altele, evident, dar mi-e lene. Misto o gramada de alte lucuri, pe care sint convinsa ca le stie toata lumea. HPB e foarte tare. Mai am Drumul ascuns si mai vad eu.
Edit: Ba nu, mi-am adus aminte de un personaj OK. Mosica Mari. Cred ca e OK si simpatizabila. Or mai fi si nu-mi vin mie acum…
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
14 ianuarie 2009 la 5:50 pm
Eu imi amintesc cum stateam fascinata in prima banca, in clasa a X-a, si o ascultam pe profa de romana cum ne povesteste despre Ciclul Hallipilor. In timp ce povestea, faceam un fel de “arbore genealogic” al tuturor personajelor si legaturilor amoroase si nu-mi venea sa cred ca se poate scrie asa ceva!
)
14 ianuarie 2009 la 6:25 pm
@ ionuca – pai… se poate
14 ianuarie 2009 la 8:35 pm
una dintre cele mai nesuferite carti pe care le-am citit in liceu. nu mi-a placut, mi-au fost indiferente personajele, si singurul lucru bun a fost ca n-a trebuit sa le citim pe celelalte din serie.
14 ianuarie 2009 la 10:37 pm
pe mine tin minte ca m-a fascinat descrierea corpului si mirosului adei. mai mult chiar decat cea a suferintelor lui maxentiu
off topic: imi plac ideile tale libere de incorsetarea criticilor traditionali
15 ianuarie 2009 la 12:15 am
“drumul ascuns” este diferit. (poate) chiar mai “mizerabil” in unele secvente desi nu este la fel de baroc (din contra, este minimalist la mai multe nivele de lectura). chiar daca nu ne place HPB ramane acolo unde trebuie (dincolo de manualele scolare). lectura placuta si comparatie usoara.
15 ianuarie 2009 la 12:30 am
@ionuca
si la mine se desena arborele genealogic si legaturile multe si incurcate dintre personaje.
Din pacate, ora in care ne’a povestit profa ca care’i treaba cu femeia asta si ce a vrut ea sa scrie a fost cea mai interesanta, ca citul cartii – chin cap coada.
Acum abia imi dau seama ca, de fapt, nu prea’mi aduc aminte mare lucru si’s chiar curioasa daca as avea mai multa rabdare the second time around…
15 ianuarie 2009 la 1:22 am
@ jen si ameer – pai stiu, ca doar de-aia am spus in insemnarea ailalta despre hpb ca e spaima copiilor de liceu
@ lollitta – mersi
@ cires – mie-mi place! si imi place cum incepe drumul ascuns, deocamdata, dar abia am citit un capitolas
15 ianuarie 2009 la 1:30 am
Dupa ce am citit insemnarea asta, ma gandesc ca multe carti clasicizate ar avea nevoie de astfel de lecturi. Ce zici, nu te tenteaza si un Camil Petrescu?
15 ianuarie 2009 la 1:51 am
@ dragos – ma indoiesc ca au “nevoie” cartile clasicizate de impresiile mele, dar multumesc pt compliment
coincidenta: camil recitisem cu destul de putin timp inainte sa ma apuc de blog
15 ianuarie 2009 la 11:18 am
cartea asta a fost una din putinele carti pe care am zis ca fie ce-o fi o citesc pana la capat. evident, in liceu. am citit-o. insa nici pana in ziua de azi nu imi spune nimic, pentru ca eram mai preocupata sa incerc sa o termin decat sa vad ce-i cu povestea. in schimb am citit acum vreo doua luni Fecioarele despletite si nu am murit.
15 ianuarie 2009 la 11:52 am
tzin minte ca am adormit in biblioteca scormonind dupa explicatii si fise de personaje, ca ma pierdusem in numele astea nenorocite.Probabil i se pareau exotice, nu penibile, cum ni se par noua.Au fost pasaje care mi’au placut, dar ca impresie generala, no way.M’am bucurat ca nu era in programa pt BAC
15 ianuarie 2009 la 12:06 pm
Am inceput si eu anul trecut Concertul, dar m-am impotmolit. Desi, e-adevarat, Hortensia e o adevarata artista, cum spui!
PS Hai Eminescu!
15 ianuarie 2009 la 3:10 pm
mie mi s-a parut o telenovela tot romanul. O telenovela buna, ce-i drept. Ma mira faptul ca pe nici un scenarist d’asta destept de la trsuturile lu’ peste producatoare de telenovele nu l’a izbit ideea sa faca un film dupa cartea asta. Pe de alta parte, ne plangem ca filmografia romaneasca postdecembrista pute a realism pseudoexpresionist, si importam scenarii de la spanioli. Multa prostie in tara asta prin nivelel superioare!