De la poezie la crima
Roberto Bolaño, O stea indepartata, trad. Alina Cantacuzino, Curtea veche, 2008
Auzisem abia de curind de acest autor, de pe bloguri in engleza mai mult. Am dedus ca e foarte citit si apreciat, eram curioasa. La Curtea Veche a mai aparut Nocturna in Chile, sigur o vreau si pe asta. Cred ca a trecut mult timp de cind n-am mai citit sud-americani, la un moment dat ma saturasem sa tot aud de realismul lor magic, de povestile si fabulatiile lor, de cum au salvat ei Rrromanul. Acum am nimerit doi misto, din intimplare, unul dupa altul, Pitol si Bolaño, un mexican si un chilian. Sint departe de Palahniuk, Houellebecq, Welsh si alte staruri ale zilei. Sint destul de apropiati de Borges – cel putin la Bolaño am vazut si pe wikipedia asocierea, a scris un roman care se cheama Nazi Literature in the Americas, o carte despre care imi imaginez ca e minunata 
si sper ca se traduce si la noi. Probabil ca seamana cu Bibliografia generala a lui Mircea Horia Simionescu – un dictionar de opere si autori fictivi.
O stea… e o dezvoltare a ultimului capitol din Nazi Literature… Povestea extinsa a unuia dintre autorii din dictionarul respectiv, Carlos Wieder (sau Ruiz-Tagle; mai are si alte pseudonime). Spusa de un poet care l-a cunoscut in tinerete, cind Wieder abia isi incepea “opera”. Iar “opera” e raspindita in reviste americane si europene de mina a saptea, plus niste happening-uri ciudate, o expozitie de fotografii cu cadavre, niste snuff movies, sky writing (ginditi-va la un pilot care zboara spre Antarctica, la bordul unui avion din al doilea razboi, ca sa scrie pe cer poezii morbide sau versete din Biblie). E vorba de un artist care vrea de la poezie altceva decit obiecte frumoase sau artistice (de consum 
). Vrea o poezie care sa schimbe lumea. Vrea revolutie.
Si nu face revolutie si nu face nici poezie. Face altceva: crime in serie. Pina la urma, eu ma intreb cum de nu exista artisti criminali, ca Wieder, in realitate. Sint destui oameni care dispretuiesc arta daca ramine la statutul ei umil de arta. Daca se multumeste sa se ocupe de lume asa cum e ea, fara intentia de a o imbunatati.
In fine, portretul lui Wieder e neclar, cetos, facut din amintiri si fragmente de povestiri provenite din surse nesigure. Naratorul se indoieste mereu de sursele lui sau de acuratetea propriei memorii. Sint multe presupuneri si deductii. Atmosfera din cercurile literare de dinainte de Pinochet conteaza foarte mult, poetii care frecventau doua cenacluri se impart, treptat, in victime si criminali, pe masura ce poezia dispare si intervine istoria, cu dictatorii si revolutiile ei. Trecerea de la arta la politica e marcata de crime, de oroare, de lasi care nu fac binele si de curajosi care fac raul.
Exista o secta a scriitorilor barbari. Ei nu accepta nici sa recepteze arta pe calea burgheza, banala. Nu citesc pur si simplu. Vor sa asimileze cu adevarat cartile: “defecind pe pagini de Stendhal, suflindu-si mucii pe paginile de Victor Hugo, masturbindu-se si imprastiind sperma pe paginile de Gaultier sau de Banville, vomitind pe pagini de Daudet, urinind pe pagini de Lamartine, taindu-se cu lama de ras si stropind cu singe pagini de Balzac sau Maupassant, cu alte cuvinte, supunind cartile unui proces de degradare pe care Delorme il numea umanizare.”
Eu cred ca romanul asta e o aparare a literaturii. A acelei literaturi care ramine literatura. Care nu e crima in numele vreunui ideal, ci… arta. As pune pe orice poet-in-devenire (artist-in-devenire) sa citeasca si sa bage la cap.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
19 ianuarie 2009 la 8:21 pm
aspectul deja revolutionar al artei pentru arta e faptul ca pastreaza lumea pe niste pozitia cea mai inalta de care e ea in stare la momentul respectiv. e ca testoasa aia a chinezilor care tine lumea in spate. si, arhivata, e o dovada a ceea ce e omul si e locul la care el se poate intoarce ca sa isi aduca aminte cand rataceste. nici eu nu cred ca arta sau altceva e o parghie cu care sa ridici lumea, ci cresc deodata.
19 ianuarie 2009 la 8:39 pm
da’ nu e vorba de arta pentru arta, ci de arta
19 ianuarie 2009 la 9:13 pm
ok, aia voiam sa zic
19 ianuarie 2009 la 10:18 pm
Bolano e un scriitor minunat si ma bucur ca a fost tradus. si-a fost poet si cred ca asta se vede in tot ce-a scris [mai bine zis: in tot ce-am citit eu din ce-a scris el]
19 ianuarie 2009 la 11:00 pm
Ultima propozitie din “Nocturna in Chile” e cel mai tare final de carte pe care l-am intalnit in ultima vreme. Adica nimic nu se mai poate spune dupa ea.
19 ianuarie 2009 la 11:03 pm
@ white noise – da, asa cred si eu, desi numai pe asta am citit-o
@ pobby – o sa citesc Nocturna in Chile
20 ianuarie 2009 la 12:39 am
Eu l-am descoperit pe Bolano prin Vila-Matas (are un articol despre el). I-am citit doar cartile mai scurte (Amuleto, La literatura nazi, O stea… ) si am avut de la inceput senzatia ca ma intilnesc cu un scriitor mare, ca si cind m-as fi trezit brusc la poalele Anzilor. Imi place ca se joaca de-a literatura chiar si cind scrie pe teme foarte grave (imi pusesem in gind sa postez ceva despre Literatura nazi…). Printre cartile despre politizarea artei, ale lui sint probabil din cele putine care ramin si literatura buna. Imi mai place pentru ca scrie mult despre scriitori ucenici, cenacluri literare. Am Detectivii salbatici si 2666, le tot dau ocol, as vrea citeva zile de vacanta ca sa le citesc cum trebuie…
20 ianuarie 2009 la 1:19 am
@ alexandru – posteaza despre literatura nazi! si de acord ca e greu sa faci literatura buna despre politizarea artei – de fapt, daca stiam dinainte ca despre asta e, cred ca as fi ezitat s-o citesc. eu mai astept sa citesc si altele, nu pot sa spun acum daca mi se pare chiar un scriitor “mare”
20 ianuarie 2009 la 1:28 am
luciat> de ce esti de acord?
poate mai greu e sa faci lit politica ok decat “literatura buna despre politizarea artei”
20 ianuarie 2009 la 1:31 am
@ ramirez – what? literatura politica ok? ca de exemplu? mi se pare greu cu politizarea finca… na, mi s-ar parea indigest, da’ nici nu-mi vine acum alt titlu in cap…
20 ianuarie 2009 la 1:35 am
pai am impresia ca o buna parte din lit avangardei e politica, nu?
20 ianuarie 2009 la 1:37 am
…asta ca sa folosesc “literatura politica” in sensul mai dificil de “lit militanta” si nu in ala de “referitoare la politic”
20 ianuarie 2009 la 1:41 am
mda, am o problema cu asta, asa e. nu cred ca avangarda militanta e ok ca literatura. nu ca ar fi greu, mi se pare de-a binelea imposibil. dar ia-o asa, ca o birfa mica, nu pot sa ma gindesc ca lumea acum si sa jur pe rosu
20 ianuarie 2009 la 3:01 am
era un caz extrem avangarda, am dat un pion handicap
dar nah, ia lit lu’ soljenitin & a altora ca el. ala NU e turn de fildes, daa?
20 ianuarie 2009 la 11:34 am
Iti multumesc pentru acest articol.
O zi minunata iti doresc
20 ianuarie 2009 la 1:52 pm
@ ramirez – parca esti tata
, numai el imi dadea pioni handicap si ma enerva, ca voiam sa-l bat de la egal la egal (si nu l-am batut niciodata, of). da’ nu vorbeam de turnuri de fildes, nici vorba. ce, balzac nu era turn deloc, de exemplu. si, daca te referi la soljenitin, te intorci la sensul mai facil de lit “referitoare la politic”? 
nu stiu ce sa spun, distinctiile astea sint prea complicate pt neuronul meu la ora asta
20 ianuarie 2009 la 5:10 pm
20 ianuarie 2009 la 5:13 pm
din moment ce soljenitin e antiteza la o teza a politicului (comunismul), el face parte din acelasi plan de referinta, care este intern politicului, si nu exterior lui
oricum, ideea e ca multi dintre marii scriitori au fost scriitori “politici”. de regula, sintagma trimite la unilateralitate, schematism si tendinta: dar asta doar pentru ca se face asocierea cu literatura unor perioade precare, gen anii 50 romanesti
dar nimeni nu zice ca scriitor politic e doar ala care promoveaza valorile unei extreme. poa’ sa le promo pe alea ale liberalismului: llosa, nu?
sau pynchon (>vineland), roth, bellow, sau tipi gen romancierii britanici din ani 80 ai thatcherismului – toti astia s scriitori politici, in sensul nu ca se refera la personaje-politicieni, ci ca manifesta atitudini politice (sigur, in felul specific fictiunii)
la o adica, pot fi gasite si capodopere in zona extremelor (nazi/ comu)
asa stau lucrurile, vorba unuia
scuze pentru lungime, nu-mi raspunde
20 ianuarie 2009 la 5:20 pm
@ ramirez – sorry, iti raspund totusi. dupa capu meu, aia e literatura politica fix in masura in care altele-s SF (inclusiv ala a carui vorba ai citat-o)
adica oarecum sint de acord cu tine si oarecum nu 
20 ianuarie 2009 la 5:24 pm
mi se pare mie sau sintem in… pat?
)))))))) adica pat ca la sah, normal
20 ianuarie 2009 la 7:30 pm
pionul ala a cantarit greu
21 ianuarie 2009 la 3:26 pm
asa zicea si tata
21 ianuarie 2009 la 4:09 pm
sigmund freud, analyse this!
21 ianuarie 2009 la 4:11 pm
10 februarie 2009 la 12:07 pm
am citit cartea tocmai pt ca am vazut din intamplare discutia de aici; culmea, am citit-o imediat dupa o carte (mediocra) de allende (ines a sufletului etc), cu care am inteles ca bolano a intrat in conflict;
contrastul a fost mare intre cei doi, la allende aceeasi placa obosita cu o femeie nemaipomenita, puternica si sensibila etc, pe cand bolano e chiar altceva
mi-a placut foarte mult cum scrie, aduce a cortazar si a borges