Terorism de cititoare

Un apartament nevrozat si alte lucruri fantastice

Liviu Radu, Povestiri fantastice, Millennium Press, 2008

O antologie din mai multe volume anterioare, 350 de pagini, 14 povestiri, de la istorii alternative la vampiri, de la scene biblice la Jack Spintecatorul, de la fantezii cu pirati la conspiratii universale. Citit fara probleme, autorul e bun, merita. Te face sa fii curios ce se intimpla, dar nu e nici o graba, exista atmosfera, personaje (mai mult atmosfera decit personaje, ce-i drept), limbaj adecvat, ici si colo umor, mici experimente.

Doua sint spuse de cite un apartament Unul dintre ele e cam bolnav la cap, e obsedat de ideea fixa ca-l traverseaza “un stilp din carne si oase, acoperit cu par des, negru, aspru”. Si stie ca nu e in regula, ca i-ar folosi putina psihanaliza. Se teme ca e in pericol sa ajunga “apartamentosexual”. E nervos pe o vecina: “Amarita aia de garsoniera ar putea sa traga cu urechea la politistul ce-o locuieste, dar sticletele e prea indobitocit de amanta lui ca sa poti avea o discutie inteligenta cu el.” Apartamentul e martorul (sau adapostul) unei intimplari cu sobolani care citesc filozofie si fizica nucleara. Putin enervant e ca face si el niste filozofie, cam ca in editorialele din ziare, asta putea sa lipseasca. Evident ca nu va spun care e intimplarea cu sobolanii, dar mie mi s-a parut mai misto martorul, aici, decit personajele principale.

Un ciclu de trei povestiri ne arata cum ar fi fost Constanta daca ar fi ramas a) sub austrieci (in  Imperiul Austro-Roman), b) sub rusi si c) sub turci. Sub turci era cel mai bine, daca ma intrebati pe mine Astea sint texte bibilite, cu vocabular adaptat la fiecare situatie in parte, dar si cu jucarii haioase. Sub austrieci Eminescu avusese o casatorie fericita cu Mitte Kremnitz, iar sub turci scrisese poemul Batalul: “Dar is otoman/ Iute-n iatagan/ Si de-Allah o vrea/ Capul ii voi lua/ Si lui ungurean/ Si celui vrincean, / Si nu voi pieri; / Ci m-oi bogati/ Cu sute de oi/ Scapind de nevoi/ Si m-oi insura/ Cu-o cadina buna/ De azi intr-o luna.”

In alta povestire vedem un om chinuit de remuscari pentru o tinerete plina de pacate misterioase. Lumina tulbure a unui felinar il trezeste din nou la viata, mult timp dupa ce a devenit un functionar plictisit. Nu conteaza ca finalul e previzibil, conteaza procesul dezmortirii lui, despre asta e vorba – e frumos scris si cel putin inceputul te face oarecum sa te identifici cu sarmanul functionar, inainte sa banuiesti ca o sa cam regreti identificarea asta.

Cum s-a hotarit Dumnezeu sa inventeze evolutia, dupa ce broasca testoasa primordiala a fost cam neglijenta cu Creatia De aici: Noeh ii cam bate obrazul lui Dumnezeu inainte de potop, ii cere sa-l salveze, ca doar el n-a gresit cu nimic, sa-i dea o solutie si sa-i pedepseasca doar pe pacatosi. “Luat pe nepregatite, Domnul raspunse: – Pai, simplu… Fa si tu o corabie mare, in care sa incapeti toti, cu proviziile necesare…” Nu stiu de ce-mi plac mie chestiile astea in care Dzeu zice “pai, simplu”, cert e ca ma innebunesc dupa ele. (Chiar tin minte filmul cu actorul ala care se strimba mereu – cum il cheama? – si care raspunde la rugaciuni primite pe e-mail cit timp ii tine locul lui God. As vrea tone de comedii asemanatoare, cred ca nu m-as plictisi prea repede. Asta offtopic, povestirea nu e comedioara.)

Mda, s-ar putea sa-mi fi sarit mie in ochi mai degraba lucrurile amuzante, dar cartea e si serioasa, adica fantastica la modul serios, asa ca in titlu. Cred ca mi-a placut cel mai mult povestea cu Mihai Viteazu (nu rideti, e pe bune!), caruia astrele ii preziceau ca o sa-si piarda capul si abia dupa aia o sa faca fapte marete. Solutia e foarte ingenioasa si sumbra. Mai putin m-au tinut alea cu Jack Spintecatorul (sint doua, parca) – problema mea, cu siguranta, n-am ce face, nu ma atrag povestile cu criminali, e clar. (Acum chiar ma enerveaza, mai am vreo doua politiste, tre sa ma lamuresc daca exista vreo incompatibilitate intre noi! Oare de asta m-a lasat rece si capodopera aia a lui Capote? Stay tuned   )