Terorism de cititoare

Boala miezului noptii

Michael Chabon, Baieti teribili, trad. Ines Hristea, Humanitas, 2008

“Boala miezului noptii e un fel de insomnie emotionala. In fiecare clipa constienta, victima – chiar daca el sau ea scrie la rasaritul soarelui sau dupa-amiaza – se simte ca un om intins pe pat intr-un dormitor sufocant, cu fereastra larg deschisa, iar el priveste in sus la cerul spuzit de stele si avioane si asculta povestea storului zgiltiit de vint, a ambulantei sau a unei muste prinse in capcana unei sticle de Coca Cola. Si asta in vreme ce toti vecinii dorm dusi. Dupa parerea mea, asta e motivul pentru care scriitorii – ca si insomniacii – sint atit de predispusi la accidente, atit de obsedati de calcularea ghinioanelor si a oportunitatilor ratate, atit de inclinati spre meditatie, dar totodata incapabili de a renunta la un subiect chiar si atunci cind sint implorati, in mod repetat, s-o faca.”

Roman de campus, cu scriitorul intre doua virste care are toate problemele, legate de creatie si de familie, de cariera si de sanatate, de dragoste si de prietenie. Cu alcool si droguri, cu tinarul aspirant genial si tinara inocenta desteapta, cu homosexualul artsy si profa serioasa, cu evrei coreeni ca intr-un film de Woody Allen si bogatasi facuti din clisee hollywoodiene. Cu tone de dialoguri si scene dinamice, cu autoironie din belsug, cu poante, aventuri, observatii haioase, in fine, nu-ti da nici un motiv de enervare sau de plictiseala. Nu vad mare diferenta intre Chabon si Lodge. Lodge e ceva mai intelectual, Chabon mai comercial, dar nuanta e destul de subtila. Chabon baga mai multa culoare si imaginatie. Cred ca are intentii mai serioase decit Lodge, care pare mult mai relaxat.

Povestea e cu trei personaje si un premiu pe care unul il acorda, unul il pierde si unul il cistiga. Premiul e un contract cu o editura importanta. Il pierde autorul unui roman de vreo 2600 de pagini, la care a muncit 7 ani in sir – rezultatul e o varza. Il cistiga un student care a trintit in doua luni o fantezie simpatica si placuta. Dragut, nu?

Mie mi-au placut mai ales poantele livresti, glumele profesionale, amanuntele care dau gust. Boala miezului noptii, de exemplu. O studenta care scrie la romanul pe care l-a inceput cind avea 9 ani. Ordinea burgheza in care-si tine un prof cele sapte mii de carti din biblioteca (are aceleasi criterii ca mine ). O autoevaluare a personajului principal, care considera ca una dintre cartile lui are doua scene meritorii: un incendiu la un zoo si descrierea unui rect. Planul romanului Wonder Boys, sursa chinului autorului, care dupa cinci ani inca mai avea de executat scene prevazute in plan. Un frumos dialog in care, dupa mentiuni la Ada lui Nabokov si la Gravity’s Rainbow, urmeaza un nume de magazin, confundat cu un personaj din Gombrowicz.

O scurta analiza a unui incipit:
“Intr-o dupa-amiaza de vineri taica-su i-a dat o suta de bancnote mototolite de un dolar si i-a spus sa se duca sa-si cumpere o jacheta sport pentru bal.
Doua personaje, o ocazie, soapta unei lungi povesti despre saracie si economii la singe rostita pe deasupra unei gramezi de bani obositi si, mai presus de orice, o voce ciudata de om, care sa lege intreaga istorie. Era dificil sa faci mai mult de-atit intr-o prima fraza, bine inchegata. Mi-ar fi placut ca pustiul sa fi renuntat la obiceiul lui si sa fi folosit si o virgula, dar macar fraza aia nu semana cu stilul lui de pina atunci, cu acea risipire de cioburi si aschii. Una dintre nuvelele lui James incepea cu “Distrusa. A fost cina. Completamente”, dar in romanul asta se parea ca baiatul lasase in urma genul criptic.”

Mi-ar face mare placere sa ma intind putin cu “boala miezului noptii”, dar Chabon a facut din ea doar o jucarie, nu merita deranjul. Si nu ma deranjez nici cu van Zorn, scriitorul de horror-uri inventat de Chabon, e un personaj care nu face doi bani in comparatie cu Kilgore Trout. Dar deh, Vonnegut e genial, Chabon e OK.