Criza de paludism
Max Blecher, Romane. Intimplari in irealitatea imediata. Inimi cicatrizate. Vizuina luminata, ed. Limes, 2008
Nu voiam decit Intimplari…, dar pina la urma le-am recitit pe toate, plus carticica lui Radu G. Teposu despre Blecher. N-am mai avut rabdare si pentru alte texte critice, vreau sa termin odata ca m-a innebunit. S-a nimerit si intr-o perioada in care am dormit total aiurea, am visat toate aberatiile si am suferit de toate bolile imaginare. Si vine si primavara cu asteniile ei, damn! “In zilele insorite ma ascund intr-o odaie sumbra si dorm toata ziua acoperindu-ma cu plapoma si cautind intunericul, urasc soarele. Cind ploua, numai atunci sufletul meu isi exfoliaza bucuriile, ca o planta grasa care are nevoie de apa si se dezvolta bine in umezeala.” – e fix genul de literatura care ma omoara, si acuma, niciodata n-o sa scap de asta, cind ploua asa in carti, “numai atunci sufletul meu isi exfoliaza bucuriile” si, pe scurt, o ia razna.
Lasind sufletul meu la o parte, Blecher a fost febletea unora ca Manolescu si Cartarescu. Nu stiu cit de in fata a ajuns in canon – e predat la liceu? pica la bac? Eu as prefera sa nu, sa ramina mai ascuns, ar fi o nenorocire sa pice la bac si sa trebuiasca tocit la 17 ani. Varianta ideala ar fi sa-l gasesti din intimplare pe un raft si sa-l citesti fara sa-ti pui problema autenticismului si a decadentismului. Eventual sa fii adolescent intr-un oras de provincie, sa ai atacuri de solipsism, sa ploua la nesfirsit si la scoala sa nu fi ajuns inca la lectiile despre Bacovia. Asa ai gasi un milion de lucruri din fiinta ta “de sub piele” expuse intr-un roman interbelic, te-ai gasi pe tine, cu toate mizeriile si splendorile tale ascunse, in cartile unui tuberculos de acum 70 de ani. Sau vingt ans apres, desigur, ca sa ai ocazia sa constati ca ai ramas la fel, tot acolo, sub piele, in vizuina ta luminata, in irealitatea ta imediata.
E adevarat, sint doi Blecher, unul sanatos si unul bolnav. Unul ale carui caderi in lesin si abulie nu sint din cauza vreunui morb al lui Pott, ci dintr-o cauza misterioasa, care ramine misterioasa in ciuda diagnosticului de paludism avansat de medici – in Intimplari. Celalalt cu vertebrele roase de tuberculoza si deci cu invoire medicala sa aiba probleme cu viata, realitatea si restul halucinatiilor omenesti. Intr-un fel, imi pare rau ca Blecher a mai scris si altceva in afara de primul roman, daca tot a trebuit sa moara tinar. Si-mi pare si mai rau ca a trebuit sa moara de o boala atit de concreta si fizica. Nu de dragul lui ci pentru ca “irealitatea”, subiectivitatea, intimitatea devin prea usor explicabile astfel. Si daca n-ar fi fost incorsetat in ghips, si daca ar fi trait normal, in deplina sanatate fizica – era la fel, raul existential dinauntru raminea acelasi. Nu s-ar fi ocupat la fel de insistent de asta, fara discutie, dar doar pentru ca ar fi avut prea multe batai la cap cu altele. Nu e vorba, pentru mine, de literatura care arata asa din motive de circumstanta. Nu e talent artistic orientat elegant spre estetism, pe solul fertil (ih!) al unei boli fizice, e pur si simplu adevarul gol-golut despre viata, realitate si ceea ce se cheama “eu”.
Poezie curata, ca atunci cind poezia iti pune in fata ochilor ceea ce e in spatele lor, iti scoate in afara inauntrul si-ti arata ca nu esti unic si irepetabil, dimpotriva, ceea ce se gaseste in tine se gaseste peste tot si nimic altceva nu e de cautat la altii. Straniu e ca in carti gasesti rar adevarul asta, ca si in viata, de altfel. Si mai straniu e ca depinde foarte mult de moda in curs. Uneori e OK sa arati peisajul pustiu dinauntru, in romantism, suprarealism, intimism etc. – alteori nu e OK, acul busolei arata spre alte teme si unghiuri. Iar cel mai straniu e ca adevarul asta tine foarte mult de arta si artificiu. Cel mai intim si mai adevarat lucru care se poate spune despre un om e imposibil de spus pur si simplu, trebuie construit, scris, expus intr-o anumita lumina, cu un anumit talent, la momentul potrivit, jucat cu multa precizie. Daca nu e tragi-comedia literaturii nu stiu ce e.
Acum as vrea sa recitesc Greata. Si Muntele vrajit. Si Orbitor. Ceea ce e insane la modul periculos. Am o criza de paludism 
PS Nu stiu ce editii din romanele lui Blecher se pot gasi, cert e ca asta e cam nasoala. Prefetele (Gheorghe Glodeanu) m-au facut chiar sa rid, pe alocuri, cit pe ce sa-mi dea lacrimile (un fel de amuzament disperat). Sint rezumate scolaresti, corecte in felul lor, dar fara nici un interes. De exemplu: “Asemenea lui Alecsandri in pastelurile sale, M. Blecher surprinde Berckul si imprejurimile sale in circuitul etern al anotimpurilor.” sau “Blecher incearca sa delimiteze sfera visului de cea a realitatii, dar se incurca si trebuie sa renunte. Situarea la jumatatea drumului dintre vis si realitate se mentine chiar si atunci cind se apuca de scris. Povestitorul lanseaza numeroase idei, a caror valabilitate este ilustrata printr-o serie de confesiuni.” Poti sa ignori prefetele, mai deranjante sint greselile de litere, mult prea dese si de neiertat la o editie dintr-un text clasic. Iar coperta e naspa. Meritele editiei: se gaseste in librarii si contine toate cele trei romane ale lui Blecher, la 30 de lei.
PPS Oare s-a inteles ca-mi place Blecher?
PPPS Cel mai citibil, pentru cititorii care nu le au cu neantul sufletesc si vor romane in care sa se intimple lucruri, e Inimi cicatrizate. Acolo se intimpla doua povesti despre cruzimea victimelor. Cel mai bun e Intimplari in irealitatea imediata.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
6 februarie 2009 la 5:12 pm
Eu am o editie ingrijita de Teposu, cica opera completa de la editura Vinea & Aius – mie mi-au placut si cateva articole filozofice ale lui…
Ai dreptate, Intamplarile sunt capo d’opera. E ceva din Kafka – desigur, pastram proportiile…
6 februarie 2009 la 5:48 pm
care-s proportiile?
6 februarie 2009 la 6:09 pm
@vic – Pai nu putem compara multele povestiri ale lui Kafka – care surprind fiecare cate o “realitate”/viziune – colonia penitenciara, metamorfoza, cantareata josephina, vizuina – cu un singur roman bun al lui Blecher…
6 februarie 2009 la 6:33 pm
cu ocazia asta as vrea si eu sa-mi zica cineva sa nu mor tanta: numele omului astuia se citeste ca-n franceza sau ca-n germana? sa nu ma fac naibii de ras :silly:
6 februarie 2009 la 6:34 pm
blehăr
6 februarie 2009 la 6:34 pm
ca era evreu
6 februarie 2009 la 6:51 pm
Am descarcat cartea in format electronic de pe net, si desi m-am pornit de vreo doua ori sa o citesc, am abandonat-o pentru ca mi s-a parut prea elaborata.
Acum, dupa ce am citit blogul, cred ca ma voi apuca sa o lecturez.
Sper sa nu esuez si a treia oara
6 februarie 2009 la 6:53 pm
cea mai frumoasa editie din blecher pe care am vazut-o eu e aparuta la suhrkamp. in nemteste, evident. nu inteleg de ce nu scoate nimeni in romania o editie ca lumea, eu vreau demult sa-mi cumpar da’ daca zici ca-i asa ma multumesc cu exemplarul meu pirat, ca tot cu greseli multe e. da’ fara prefata.
si daca-ti vine sa citesti orbitor, citeste-l
6 februarie 2009 la 7:33 pm
multumesc, dragos, stiam ca era evreu, insa putea foarte bine sa-si frantuzeasca numele in pronuntie daca asa avea el chef:)
iar blehăr, cum zici tu, e un fel de aproximare a pronuntiei germane:)
6 februarie 2009 la 8:04 pm
LuciaT, ai reusit sa formulezi poate cea mai vertiginoasa dintre intrebarile esentiale despre literatura. Da, cartile – cele bune – te ajuta sa te cunosti mai bine, sa descoperi ca nu esti ‘unic si irepetabil’ (daca vreodata ai avut asemenea naivitate ori trufie), sa-ti dai seama ca stiai deja, cumva, ce ai aflat in ele.
In cartile bune gasesti des aceste adevaruri. Ai dreptate : ca sa le intelegi deplin, pe dinauntru, adevarurile despre noi sau despre cum vedem noi lumea trebuie spuse/scrise cu precizie poetica. Poezia curata este precisa. Scriitorii mari – sau scriitorii in momentele lor cele mai bune – stiu sa puna cuvintele potrivite si precise acolo unde, pe hartile noastre mentale, sint si ar ramine doar pete albe. Adevarurile ‘existentiale’ tin de artificiu, intr-adevar, fiindca e nevoie sa fie formulate, elaborate, altfel ar ramine in stare de intuitii vagi. N-as fi stiut ca sufar de bovarism daca nu citeam Madame Bovary. Imi cunosc si-mi amintesc mai bine copilaria dupa ce am citit ‘Orbitor’. Literatura care mizeaza pe ‘autenticism’ esueaza de multe ori exact acolo unde ii stau ambitiile.
Chestiunea curentelor arata si mai bine cit de ‘facute’, de construite sint adevarurile pe care ni le spune literatura : formele de gindire se schimba, rechizitele si recuzita literara se schimba cu ele. Noroc ca traim in vremuri care inteleg sa le recupereze, mai in gluma, mai in serios, pe toate.
Mie imi place cum defineste Nabokov literatura – un amestec intre doua ingrediente principale : precizia poeziei si febra stiintei. Si-mi mai plac, de pilda, scriitorii din cenaclul de luni cind povestesc cum isi propusesera sa scrie profesionist, cum se antrenau pe teme impuse – cum ar fi sa descrie dunga de la pantaloni : )
6 februarie 2009 la 8:11 pm
Te rog sa ma ierti pentru logoree. Nu m-am putut stapini, mi-a placut mult ce ai scris in pasajul din final : )
6 februarie 2009 la 9:12 pm
@ dragos c: da, nu putem compara numarul povestirilor lui kafka cu numarul romanelor lui blecher.
@ alexandru: rezon. nici eu n-as fi stiut de ce sufar daca nu l-as fi citit svejk.
6 februarie 2009 la 9:23 pm
@ X – nu-i nimica daca o abandonezi, ca sint carti pe lume
@ zum – stai, chiar nu stiu ce editii sint la noi, poate o fi vreuna ca lumea. nu mai citesc o data orbitor, ca n-am innebunit de tot
si nici muntele vrajit si nici greata (cred ca nici n-am greata 
)
@ alexandru – ma bucur ca ti-a placut ce-am scris, desi mie mi se pare lipsit de precizie si cam patetic
da’ asta e. cu bovarismul am o problema majora: eu n-am avut niciodata, categoric – cu siguranta la mine era si e altceva, mult mai nobil 
))))))))))))
cu dunga la pantaloni erau cei din cenaclu de luni? adica optzecistii? nu erau mai incoace, nouazecistii, cei cu tablou de familie?
@ vic – svejk? de ce suferi? ca nu-mi aduc aminte din carte
6 februarie 2009 la 9:43 pm
@LuciaT: Pai uite, nici mie nu mi-e frica sa fiu patetic, desi stiu ca ma expun la ironia vitriolanta a lui vic : ). Mi-e jena un pic, recunosc. Dar ce sa fac, nu sint in stare sa vorbesc astfel despre asemenea probleme capitale. Pina la urma om nimeri tonul just.
Tu penses que le bovarysme est une maladie de gueux? : )
Da, bineinteles, era vorba de cenaclul Litere. Corecteaza tu, e o informatie de istorie literara foarte importanta.
6 februarie 2009 la 10:00 pm
@ alexandru – hai ca nu e ironie vitriolanta la vic, e ironie cu simpatie, stiu eu
pt ca cred ca si asta e simptom de bovarism, sa crezi ca ai ceva mai nobil (ma jucam un pic, n-a iesit)
cenaclul Central, uite c-am dat un google cu “dunga de la pantaloni” si in a treia pagina de rezultate am gasit vreo doua linkuri despre asta
6 februarie 2009 la 10:17 pm
@LuciaT: Ba sigur ca ti-a iesit, incercam si eu sa glumesc. Imi plac ironiile lui vic, stai linistita : )
Mi-ar placea sa citesc texte de-ale lor despre dunga de la pantaloni. Pe alte teme pe care si le dadeau parca am mai citit (poezie erotica in stil epistolar – la T. O. Bobe, de exemplu).
6 februarie 2009 la 10:27 pm
@ luciat: svejkita cronica, ce altceva?
@ alexandru: ca sa fim mai exacti, ar fi vorba de vitrion de-ala de-avea mita, nu?
6 februarie 2009 la 11:36 pm
N-am citit cartea, nu stiam ca au aparut Inimi cicatrizate in romana. Radu Afrim a regizat un spectacol, Inimi cicatrizate care se joaca la Constanta.Imagini din spectacol, fotografii facute de regizor pe liternet.ro.
6 februarie 2009 la 11:43 pm
eu cred ca te prefaci, cred ca esti apodicta….esti doar fatada…..vreau sa te vad…………esti reala??????????
7 februarie 2009 la 12:01 am
mai, mariana, mai! of, doamne!
7 februarie 2009 la 12:10 am
esti slaba de inger…..te desfid….ai curak sa ma cauti? stii adresa de mail……hmmm, ce superficiala esti…..
7 februarie 2009 la 12:36 am
esti MAI citita decat mine? nu cred….bujor64@yahoo.com
7 februarie 2009 la 1:03 am
Cand l-am citit prima data pe Blecher (Intamplarile) m-a fascinat mai ales scena din balciul de la marginea targului. Acela cu circari, flasnete ragusite, cai de lemn dezolanti si alte asemenea. M-a incantat cum povestea despre baracilor fotografilor. Baiatul statea ore intregi privind strainii portretizati. Intr-o astfel de vitrina a dat si peste propriul Eu. Se gandea ca portretul imprimat pe bucata de carton a calatorit prin tara, impreuna cu balciul si acei necunoscuti fotografiati. Inainte de a ajunge in oras, portretul calatorise si prin alte locuri, necunoscute lui. O secunda a avut senzatia de a nu exista decat in fotografie iar toata viata proprie, a celui ce statea în fatza portretului , i s-a parut fara insemnatate.
Apoi, ceva mai tarziu, povesteste despre inmormantarea unui copil. Cadavrul impodobit cu beteala fusese asezat langa un decor de carton – un peisaj toscan, parca, cu coloane de marmura si copaci – fundal folosit de fotografi.
7 februarie 2009 la 6:45 pm
@luciat: Editia e populara, vezi dac-o mai gasesti pe aia de la Aius, colectia “Carti fundamentale”, are si ceva corespondenta. Apropo de greselile de litera, vezi ca ti-a scpat si tie una. E vorba de morbul lui Pott, nu al lui Pitt. :timeout: In rest, textul tau e chiar misto.
Glodeanu, ciiiih…
@ capricornk: neaproximativ se pronunta “blehier”. In franceza e “blesher”, cam neverosmil. :eat:
7 februarie 2009 la 8:50 pm
Mi-a placut mult “Intamplari…”
Fiecare intelege ce vrea din Blecher, ma rog, daca exista afinitati e cu atat mai bine. Cam ca la Kafka, I guess.
Si da, nu se studiaza in liceu. E amintit in facultate. (helas!)
Si mie mi-a placut ce ai scris, luciat.
De-abia astept sa le citesc si pe celelalte.
Cert, Cartarescu are niste pasaje( cel putin in Nostalgia le remarci) cu ecouri blecher-iene.
Acum sunt cam prinsa cu alt decadent- Oscar Wilde. The man himself si Dorian Gray, bineinteles. Nu stiu pe ce linie sa demarez un fel de “studiu” asupra crizei de la sf. sec 19, dandism etc.
De fapt, vreau sa te intreb, draga Lucia, tu cum vezi Portretul…
Orice sugestie e interesant sa fi auzita, oricum cartea e f interpretabila.
In fine, cam asta.
9 februarie 2009 la 4:00 am
E pomenit în manualul de a 12-a, cu tot cu un fragment, m-a făcut să urlu VREAU!, dar slavă Domnului nu a fost “studiat” propriu-zis. Nici la Bac nu era în variante.
9 februarie 2009 la 5:59 pm
@ mariana – blecher era roman, cartea a aparut direct in romaneste
@ andi – mersi, corectez acuma. corespondenta si poezii am in alt volum
@ laetitia – e o carte a Adrianei Babeti despre dandism
http://www.polirom.ro/catalog/carte/dandysmul-o-istori-1528/
despre dorian gray n-am ce sa spun acuma, l-am citit de mult…
@ razvan – da, mersi, eu chiar n-am nici o idee cum mai arata un manual de liceu…
10 februarie 2009 la 5:23 pm
Va aparea si la o alta editura o serie cu cele trei romane, speram (fanii Blecher, nu editura) ca in conditii ireprosabile. Pentru cei doritori, tin sa amintesc ca exista publicat, la Hassefer, un volum cu scrieri mai putin cunoscute. In principal corespondenta, dar nu numai – exista si fragmente literare. Un puzzle din care se poate reconstitui mai bine imaginea celui care a fost romascanul nostru.