Terorism de cititoare

Corp si corpus

Simona Sora, Regasirea intimitatii. Corpul in proza romaneasca interbelica si postdecembrista, Cartea Romaneasca, 2008

Renunt la sperantele ca as putea citi macar un roman de Gheorghe Craciun inainte sa postez despre Regasirea intimitatii. Pur si simplu nu ma simt in stare acum si mi-e ciuda, era ocazia ideala sa recuperez, naiba stie cind o sa-mi mai doresc pe bune. Craciun e, pentru mine, the missing link din partea a doua, cea cu proza postdecembrista. In afara de el mai sint Agopian (cu Fric), Cartarescu, Nedelciu-Babeti-Mihaies (Femeia in rosu), Otoiu, Simona Popescu. Sase autori (unul triplu, ma rog) dupa comunism. Noua inainte: Blecher, Calinescu, Eliade, Fantaneru, Ibraileanu, Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Rebreanu si Sebastian. Putea fi egalitate, eventual, daca nu intrau Calinescu, Rebreanu si Sebastian, care sint cam la limita conjunctiei tema-valoare literara (la Calinescu e Cartea nuntii, la Sebastian Femei, la Rebreanu Jar). Fantaneru n-am citit, au, vreau si asta. Nu conteaza “egalitatea”, e chiar bine ca sint 9 dinainte, discutia e mai misto cu mai multe studii de caz. Mi-as fi dorit, poate, mai multe si de dupa ’89.

De ce acesti autori? Simplu: “Nu intimplator cele mai semnificative carti scrise la noi in ultimele decenii au, ca metafora centrala, corpul si avatarurile lui. [...] E vorba despre o literatura de prim rang ce comunica subteran cu literatura interbelica de virf [...]“. In fine, eu imi notasem asa in indexul meu de pe prima pagina alba: “corpul – metafora centrala a celei mai bune literaturi ro” – nu e chiar ce spune autoarea, dar cam asa am luat-o eu. Acuma, nu stiu daca chiar despre “corp” e vorba, despre “intimitate”, despre ceva de genul asta. Intr-un fel, e vorba despre “corpus”, despre corpusul de opere literare alese de Simona Sora. Mi-au placut enorm capitolele scurte de la sfirsitul cartii, din care vreau sa copiez en-gros (sper sa nu patesc nimic). Pe scurt, deocamdata: “a scrie despre corp inseamna intotdeauna a scrie despre propriul corp. Spre deosebire de temele consacrate ale studiului literar, corpul il implica pe exeget intr-un sens tangibil. [...] acest lucru te implica direct, nu doar ca lector privilegiat de literatura. Oricit ai ingropa subiectul in bibliografii si note de subsol, in argumente de autoritate si demonstratii consacrate, oricit de lin ai trece prin corpusurile filozofice despre corp, diferenta si noutatea incercarii vin tot dinspre corpul propriu, care se scutura, in final, de toata zgura pentru a verifica – revelator implacabil – ipotezele si concluziile.” Merita sa spun ca o mare parte din demonstratii se bazeaza pe “Sufletul e corpul” (pt interbelici) versus “Corpul e sufletul” (pt postdecembristi). In lumea paralela a lecturii, termenii ecuatiei ar fi intimitatea (subiectivitate asumata, in cunostinta de cauza, de pe pozitii de cunoscator) si corpusul? (Simona Sora plaseaza un accent foarte pronuntat pe Femeia in rosu, a carui miza este “corpul ca revelator al sensum-ului existential, dar si corpus-ul de texte [...] contemplate teoretic” ).

Daca as sti ce-a fost mai intii, corpul (conceptul) sau corpusul (operele), in mintea autoarei, poate ca as fi mai lamurita. Chiar, de unde porneste o asemenea intreprindere critica? De la niste opere sau de la un concept? Cu alte cuvinte: ce-a fost mai intii, oul sau gaina? .

Intimitatea (conceptul) e discutata pe larg, din multe unghiuri, si psihanalitic, si critic, si dinspre istoria mentalitatilor, si dinspre filozofie. Aristotel, Descartes, Nietzsche, Foucault, linia obligatorie, la care se adauga surse super destepte si serioase, dintre care de unele doar am auzit. Declin orice competenta si imi exprim o slaba speranta ca, cine stie, poate-poate oi frunzari si eu vreodata macar un sfert. Daca traiesc destul Cartea e la origine o teza de doctorat.

Dupa teorie, la pagina 67 incepe analiza corpus-ului, de aici sa zicem ca am putut urmari mai de aproape. Ca sa nu ma lungesc, citeva chestii importante pe care le-am retinut / mi-au placut foarte tare:

- 1933 este “anul rocadei narative suflet-corp”
- corespondentul lui 1933 de peste comunism e 1989
- Adela lui Ibraileanu e “capodopera intimitatii interbelice”
- “Femei ar fi putut media cu succes intre crincena nevoie de capodopera a epocii si pubela consumista”
- “Literatura ultimilor ani, mai mult decit a altora, sufera de pe urma pulverizarii infinitezimale a interioritatii (de unde si imposibilitatea de articulare a unei viziuni scriitoricesti, in multe cazuri).” (normal c-am bolduit eu)
- “S-ar putea ca lectura sa fie un ritual de introducere in intimitate.” (Vincent Jouve)
- “Din pacate azi, la aproape 20 de ani de la cartea lui Madelenat despre intimitatea recurenta si “tropismul inconturnabil al intimismului”, trebuie sa fim de acord ca “primavara fragila a eului intim si a vietii private” a ramas, in literele noastre, o oaza de citiva ani (cam cit a fost interbelicul literar), urmata de un alt inghet si de o din ce in ce mai mare instrainare.”
- capitolul despre Camil Petrescu se cheama asa: “Patul lui Procust – esecul intimitatii”; un subcapitol: “Taina lui Fred: esecul intimitatii; despre Fred: “Portretul pe care i-l face Autorul intr-o nota e, probabil, mai complet decit toate celelalte si, din nefericire pentru drama personajului, reprezinta descrierea unei exterioritati fara urma de interioritate”; imi vine sa strig Aleluia! si Multumeeeesc! pentru fraza asta.

Obs: Evident, am citit cu cel mai mare interes capitolul despre Orbitor. M-am simtit super, Marthe Robert are o parte importanta, yes! E de departe cel mai misto articol despre Orbitor pe care l-am vazut. Serios, profund, avizat, la ani lumina distanta de atitea texte primitive de care am avut oroarea sa dau, in presa noastra literara.

Bon, o sa mai postez un citat maare, dar intr-un post separat.