Dependenta si intimitate
din Regasirea intimitatii, Simona Sora:
“Daca am inlocui, intr-o incercare mai degraba ludica, ca intr-unul dintre romanele lui Italo Calvino, iubirea (ca relatie intima prin excelenta) cu iubirea pentru carte (ca relatie de substitutie, care economiseste unele dintre “riscurile” angajarii intr-o relatie deschisa cu celalalt), am putea construi un sistem de lectura al “dependentei de carte” vs “intimitatea cu cartea” care pune in valoare, pe de o parte, o forma infantil-dependenta de litera cartii si de sistemele de iluzii ale unora dintre falsii cititori, iar pe de alta parte, o forma de raportare matura la multiplicitatea cartilor.
Primul sistem, al dependentei, ar fi caracterizat prin:
- obsesia de a gasi Cartea (Cititorul e aici omul unei singure carti);
- nevoie imediata de placere;
- posedare arbitrara si manipulare a sensurilor cartii pentru nevoi (adesea teoretico-critice) imediate;
- lipsa de comunicare cu cartea;
- lipsa de incredere in bazele ontologice ale cartii si in efectele ei de realitate;
- abandonarea cartii inainte de final;
- citirea unor carti extrem de diferite in acelasi fel;
- cititul utilitarist bazat pe asteptarea ca respectiva carte sa-l vindece sau sa-l salveze pe cititor;
- fuziune hedonista cu cartea (devorarea cartii, patarea ei, umilirea simbolica);
- pasiune confuza, amestecata cu respingere pentru carte;
- nemultumire fata de continutul cartii, rescriere imaginara;
- intrarea intr-un ciclu al nemultumirii cronice fata de literatura si combinarea dependentei de carte cu exaltarea antiliteraturii.
Pe de alta parte, intimitatea cititorului cu cartea (asadar, a cititorului “implicat” cu autorul “implicit” ) ar fi definita printr-un set de trasaturi ideale, probabil niciodata asumate de vreun cititor real:
- cultivarea sinelui prin intermediul Cartilor (literaturii), nu a Cartii unice;
- citit constient, continuu, nu compulsiv;
- libertate de alegere a cartii, nu auto-impunerea unor lecturi obligatorii;
- citirea cartii in spiritul sau, nu in litera sa, citirea fara grile;
- “negocierea” sensului in functie de lecturile anterioare;
- comunicarea cu instantele narative ale cartii;
- o identificare constienta si limitata;
- incredere in substratul ontologic al lumii din carte si in integritatea autorului;
- intelegerea unicitatii cartii, dar si a influentelor exercitate literar asupra ei;
- recitirea si sesizarea noutatii cartii;
- respectarea si conservarea “integritatii cartii”
- detasare fata de cartea citita si continuarea “aventurii lecturii”
- constientizarea anumitor reactii (tinind de istoria exterior-personala) fata de carte sau autor;
- acceptarea / respingerea cartii fara ipoteze contrafactuale care ar transforma-o in alta carte;
intrarea intr-un ciclu al lecturii si bibliotecilor infinite.”
(eu am “spart” textul, in carte sint fraze normale)
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
19 februarie 2009 la 2:13 am
Foarte, foarte interesant!
Ma gandeam… cred ca aceasta dependenta vs. intimitate este intr-o oarecare masura similara cu ascultare activa vs. auzire. De fapt, trebuie sa existe o citire activa a cartii (nu exista trebuie, doar de dragul teoriei), care se presupuna exact ca in ascultarea activa: constienta, implicare, realizarea unicitatii si concomitent a legaturilor cu alte lecturi (poate si metacognitiva in procesul lecturarii), etc.
Oricum, surprinzatoare coerenta… foarte frumos spus!
Interesanta si ideea despre “fuziunea hedonista”, ca si cand “marcarea” cartii implica posesia asupra ei, o posesie deplina, un consum febril al continutului ei.
19 februarie 2009 la 2:22 am
Cred, insa, ca ne regasim ca cititori, in ambele situatii, indiferent daca am facut saltul de la dependenta la intimitate, in functie de anumite contexte de viata.
Hmmm imi place tare mult! Voi cumpara cartea.
19 februarie 2009 la 2:36 am
@ feeria – da, foarte frumos spus, si mie mi-a placut. si nu sint chestii chiar evidente
19 februarie 2009 la 9:35 am
da’ ce desteapta e femeia asta! serios…
22 februarie 2009 la 12:50 am
@luciat: Uite, ca sa vezi ca nu m-am suparat, iti bifez al cincilea comentariu la postul asta, ca sint prea putzine si cartea Simonei Sora e meseriasa, pe ansamblu. :shy: Ce-ai postat acolo ar putea fi semnat, lejer, si de tine. Asta-i chiar un compliment, really. Curios, Simona are uneori, rareori ce-i drept, obiceiul, in cronicile ei, sa se razbune pe-o carte buna numai pt. ca nu e de acord cu diversi cronicari care o lauda (v. Fantoma din moara de Doina Rusti). S-ar putea totusi sa-ti convina ce spune ea despre Fantoma…, ca-i cu viata la tzara.
22 februarie 2009 la 8:49 am
@ paul cernat – multumesc pt compliment, really.
twisted sense of humour 
altfel, cum spuneai? are obiceiul sa se razbune pe o carte buna pt ca nu e de acord cu cine a laudat-o? despre simona sora era vorba?
uite, apropo de cartea doinei rusti (n-am citit nimic de ea), iti recomand comentariile de aici:
http://zumcititor.wordpress.com/2009/02/02/dilema/#comments
22 februarie 2009 la 6:45 pm
Cronica din Dilema la ultima carte a Doinei Rusti a fost scrisa (si semnata) de Marius Chivu. N-am (inca) nici o explicatie pentru faptul ca a aparut – in varianta electronica a revistei – la rubrica mea. Daca doar despre asta era vorba…
22 februarie 2009 la 9:05 pm
@Simona Sora. Pai daca-i asa, imi cer scuze public, draga Simona! Nu stiu, parca umbla fantome pe site-uri… Si textul meu despre Malaicu-Hondrari a aparut initial fara incipitul cu bucluc, si cum inca nu vazusem editia tiparita, am inceput sa ma agit. Nu se mai intelegea chiar nimic. Ei, dar pina la urma s-a remediat. Totusi nu e trist in lume! :shame:
24 februarie 2009 la 1:35 pm
@ paul cernat – e posibil ca unii cronicari sa recenzeze carti doar pentru a da replica altor cronicari (tentatia e mare), e mult mai adevarat insa faptul ca, de prea multe ori, recenziile sint citite pe diagonala si nimeni nu mai retine argumente, doar semnatura si verdictul.
sa inteleg ca din toata argumentatia recenziei mele cu privire la mediocritatea cartii in chestiune tu ai ramas doar cu ideea ca simona se razbuna!?
o sa ma straduiesc sa scriu mai convingator