Despre banci si nemti
Bernhard Schlink, Crima lui Selb, trad. Herta Spuhn, Polirom, 2005
(fragment)
Am tot citit din ea citeva zile, placut, dar asa, fara entuziasm. E un roman politist pe fondul Germaniei recent reunite, cu o poveste care incepe in Noaptea de Cristal, cind doi evrei s-au sinucis dupa ce le-a fost devastata casa si au pierdut tot ce aveau. Un fost procuror al celui de-al Treilea Reich, acum detectiv particular in pragul retragerii. Niste mafie ruseasca. Nemti care au trecut prin nazism si comunism si care acum mor incet si fara sa stie prea bine ce-au facut, unde au gresit, cit de vinovati sint. La Berlin, niste capete rase si un grup de antifascisti care se comporta identic: il arunca in apa pe un batrin. Turci integrati recent printre nemti. O mica istorie a bancilor, un arhivar care miroase urit, fost invatator. O vajnica directoare de banca, fosta casiera, care arata a tractorista – in Est, desigur – folosita de bancheri corupti din Vest pentru spalarea de bani.
Mi-a parut rau ca nu e mai clara partea despre banci si finante. Sau mi-a parut rau ca nu inteleg eu suficient de bine. La p. 106 e un pasaj despre cum functioneaza spalarea de bani, in general: pur si simplu n-am priceput! Sume mari introduse in conturile unor mici deponenti, fara stirea lor, scoase pe urma si transferate in alte parti. Si? Cum adica au fost spalati banii aia? Pricep doar o situatie simpla, de exemplu ai furat un milion si ai nevoie sa para ca i-ai cistigat legal, deci cumperi un bilet cistigator la Loto de la adevaratul cistigator (unde era asta? in Maestrul si Margareta?). La ceva mai complicat, cu transferuri bancare si nu stiu ce acte, neuronul meu se rataceste.
Ca roman politist mi s-a parut foarte bun, cu o rezolvare care m-a facut sa ma intreb cum de nu mi-am dat seama, adica exact ce trebuie, daca ma bazez pe ce-am invatat de la Bayard despre gen. E si scris misto, nu m-a deranjat nimic.
Un pasaj haios:
“- Stiti ce mi-a spus de curind un angajat al postului RTL? Ca televiziunile particulare cauta intruna subiecte de film, asa cum diavolul e mereu in cautarea cite unui biet suflet, dar ce nu merge deloc la public sint scenariile cu mafia ruseasca. Nu pentru ca n-ar exista. Exista, dar n-are clasa si n-are stil, n-are traditie si n-are nimic sfint – nimic din tot ce ne place la italieni. Mafia ruseasca e brutala, atit.
Dadu din cap, cu o expresie de regret:
- Si aici comunismul a distrus tot ce tine de cultura.”
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
23 februarie 2009 la 4:08 pm
Probabil ca e cea mai slaba carte pe care am citit-o de Schlink, habar n-am de ce au cumparat drepturile de publicare… Misto povestirile si Intoarcerea acasa – ultima, precum stiti, are cea mai tembela coperta pe care-am vazut-o-n viata mea…
Ai cumva bani de spalat?
23 februarie 2009 la 5:00 pm
@ dragos – nu, doamne fereste, iti dai seama ce batai de cap as avea? mie mi s-a parut un roman politist bun
23 februarie 2009 la 7:36 pm
Ca roman politist, pe mine chiar m’a prins (dar e si singura carte de Schlink pe care am citit’o). Plot-ul cu bancile mi’a cam adus aminte de n filme pe tema asta
PieS: N’am mai fost demult p’aci pe la comentarii, imi plac smileys astia noi :panda:
24 februarie 2009 la 3:34 am
si mie imi plac smileys astia, Ameer, dar simt ca imi trebuie ochelari ori de cate ori ma uit la ei
24 februarie 2009 la 9:08 am
daca nu e clara partea despre banci si finante nici nu ma apuc de ea… :cigarette:
24 februarie 2009 la 11:35 am
@ ameer – da, si pe mine m-a prins.
@ mihaela ursa – cred ca am exagerat eu, s-ar putea sa fie f clara pt un om care nu e asa impiedicat la chestii financiare ca mine
@ coryamor – hm, o sa fac ceva cu smiley-urile astea, promit!
24 februarie 2009 la 1:41 pm
da-ne fiecaruia cate o lupa si se rezolva
24 februarie 2009 la 2:39 pm
Hmm interesant subiectul! Exista si seria “Berlin Noir” scrisa de Philip Kerr, tot la Polirom dar in colectia Thriller. Actiunea se petrece tot in Germania nazista, si tot carti politiste sunt. Eu am inceput una, “Toporasi de martie”, dar nu m-a prea incantat. De fapt, m-a enervat ca dialogurile nu mi s-au parut deloc naturale, Kerr incercand sa imprumute prea mult din replicile inteligente si in acelasi timp haioase din filmele noir, clasice. Acel dialog alert, de parca personajele se interogheaza unele pe altele, avea farmecul lui in film, pentru ca era si elementul vizual, dar asa in carte… Ma rog, mie mi-a parut artificial. Prea incercau toti in cartea aia sa se dea inteligenti si isteti! :laugh:
24 februarie 2009 la 9:12 pm
” Sume mari introduse in conturile unor mici deponenti, fara stirea lor, scoase pe urma si transferate in alte parti.”
spalatul de bani din ce ai descris tu pare sa se faca pur si simplu prin transferuri repetate. suma de bani este impartita si transferata prin tot felul de conturi pana li se pierde urma in sensul ca e dificil de gasit provenienta banilor astfel ei par “curati”
26 februarie 2009 la 4:58 pm
@ annw – aaa! multumesc, credeam ca e ceva mai complicat