Cum sa fii nebun
Nick Hornby, Cum sa fii bun, trad. Radu Paraschivescu, Humanitas, 2005
E dragut si pe alocuri chiar am ris. De exemplu cind am dat de lista VIP-urilor pe care le detesta doi prieteni, scriitori ratati. E o lista cu oameni supraevaluati, dupa parerea lor. Incepe cu Oasis si se termina cu Papa (intra Rushdie, Shakespeare, Marquez, Maradona, Kate Moss, Homer, toate surorile Bronte si multi altii). De placut le plac doar 4: Bob Dylan, Graham Greene, Quentin Tarantino si Tony Hancock (adica asta).
David tine o rubrica suparata pe viata la un ziar londonez – critica tot ce misca, tuna si fulgera impotriva batrinilor din autobuze si a unor cornete de inghetata. Din asta traieste, din suparare. Fireste, cu umor. Nevasta-sa e exasperata dupa vreo 20 de ani de casnicie, s-a saturat de atitea ranturi, vrea si ea sa respire si sa-si permita linistita sa-i placa o carte sau un film. Sau niste oameni. Pina la urma ii place un oarecare Stephen, cu care ajunge sa-si insele barbatul. Brusc si dintr-odata vrea sa divorteze (nu din cauza insignifiantului Stephen). Pentru ca sotul e prea negativ. OK, numai ca sotul ia masuri: devine, tot brusc si dintr-o data, BUN. Cu ajutorul unui guru care-i face niste pase sau asa ceva si-i ia cu mina cinismul, rautatea si egoismul. Supernaspa! Va recomand cu tarie sa nu acceptati niciodata vreun tratament miraculos care sa va faca oameni BUNI, deoarece veti deveni usor retardati, va veti pierde orice urma de umor si viata “celor dragi” va deveni un iad din cauza voastra 
Si nu vorbesc de bunatate in doze rezonabile, ci de BUNATATEA absoluta, aproape biblica, aia in care nu poti sa dormi noaptea de mila cersetorilor si-a orfanilor. Drept pentru iti obligi copiii sa-si doneze din jucarii, aduci cersetori in casa, in camera libera pe care o ai pentru ca esti un burghez nenorocit, egoist si ahtiat dupa bani, inviti retarzi la masa pentru ca e nedrept ca tu sa ai parte de caldura umana si ei sa n-aiba. Si tot asa, apocalipsa curata. Dintre cei doi copii, fetita se timpeste si ea, pe urmele tatalui, isi petrece timpul liber jucindu-se cu o idioata nespalata – e adevarat, biata nespalata n-are nici o vina Baiatul, in schimb, e imun la timpeniile guru-ului si se comporta rational: ii trage un pumn in nas copilului defavorizat cu care e obligat sa fie altruist. Uraaa!
Sotia, coplesita de remuscari absurde pentru minorul incident cu Stephen, face tot ce poate ca sa se idiotizeze la rindul ei. Din fericire, nu reuseste. Ah, David isi munceste creierii la un moment dat ca sa gaseasca o metoda prin care sa-si convinga vecinii sa doneze saracilor tot ce cistiga peste salariul mediu. Stiu ce-ar face o persoana rezonabila daca ar trrrebui, dintr-un motiv sau altul, sa doneze tot ce are ea si n-are vecinul sarac: ar munci fix pt banii pe care-i poate cistiga si saracul, nici un minut mai mult. Si, daca prin absurd m-ar convinge cineva pe mine ca e culmea imoralitatii sa am o camera in plus in timp ce alti oameni n-au un’ sa doarma, no problem, solutia e la indemina: imediat m-as muta intr-o garsoniera mica, in care ar fi exclus sa incapa vreun defavorizat. Nici sub amenintarea cu moartea n-as gazdui un nespalat (indiferent cit de crunta i-a fost soarta) la mine in casa. Nu exista nici o posibilitate, de fapt, sa ma convinga cineva sa-mi petrec vreun minut facind conversatie caritabila cu un idiot, doar pt ca nu e vina lui ca e idiot si nu e meritul meu ca nu sint idioata.
Copilul pe care tatal il obliga sa-si doneze computerul la orfani ajunge sa fure jucarii de la colegii de scoala. Cica e rasfatat si de-aia nu poate sa renunte la “a avea”. Se poate
DAR, trebuie sa recunosc: am de gind sa fiu mai buna de acum inainte. Pe cuvintul meu. Nu, n-o sa fac ca acum citiva ani, cind m-am ocupat zilnic de un copil defavorizat si s-a dovedit a fi (evident!) o maaare pierdere de timp, ci o sa… o sa vad eu, poate donez niste carti la o biblioteca sau ceva de genul asta.
Bonus:
“Nu pot sa nu ma gindesc ca asta ar trebui sa insemne viata in comun: muzica buna, vin alb, cutii de scrisori si o usa inchisa in nasul tuturor cind ti se nazare.”
“stiu in forul meu launtric [...] ca viata fara ura nu e viata, ca astia mici ai mei ar trebui sa aiba voie sa dispretuiasca pe cine vor. Asta e intr-adevar un drept pentru care merita sa lupti.”
PS Sper din tot sufletul meu ca am reusit sa fiu scorpie mai sus. M-a trecut un fior de groaza cind mi-am dat seama ca uneori exagerez cu altruismul.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
5 martie 2009 la 7:53 pm
He he, da nu trebuie sa te fortezi asa de tare, face naturelul toata treaba. In rest, mi se pare fireasca pt un anumit cerc al infernului, ca sa zic asa, frica asta de a fi bun, care nu e numai a ta. De parca inteligenta n-ar face casa buna cu bunatatea. Este insa o provocare treaba asta de a fi bun. Ti-o poti asuma, poti paria pe ea, cine stie? Si cred ca ai voie sa urasti, sa dispretuiesti… In fond, in privinta bunatatii suntem intotdeauna la inceput … Citeam pe Petre Pandrea ( iertare domnule Florin Iaru): omul a avut probleme serioase cu pariul asta, inainte de 1945 ii apara in instanta pe comunisti pledand pt ei in numele dreptului la opinie, al pluralismului politic, al libertatii de expresie cand de fapt indivizii voiau sa arunce in aer la propriu ordinea “burghezo-mosiereasca” si aveau toate motivele sa se afle la zdup; dupa 45 ii apara in procese pe taranisti si comunistii pe care ii aparase il baga la racoare pe vro 10 ani… Nu e prea amuzant… si nu sunt prea amuzant, dar ma tratez…
5 martie 2009 la 8:24 pm
Ei, asta e o bună întrebare: cum să fii bun fără să fii fraier. Tre să fie o linie de demarcaţie pe undeva, cred.
5 martie 2009 la 10:50 pm
pai, in cartea asta e vorba mai ales de sentimentul de culpabilitate pe care-l traiesc unii fata de defavorizati. si de vesnica bataie la cap cu egoizmu burghezilor (unde “burghez” e orice om educat care-si cumpara casa lui in loc sa dea banii la saraci)
nu de “bunatate”, ci de masochism
5 martie 2009 la 11:40 pm
no, tocmai pt a atenua sentimentul asta si a linisti constiintele mic-burghejilor- dar si pt a linisti apele in paturili astea defavorizate unde,dupa cum stim de la rusi, se nasc rivulutiili- s-a inventat “protectia sociala”, care ne scuteste de atari porniri si ne face somnu linistit. Nu e tocmai placut sa fii mic-burghez infloritor, sa ai casa ta, nevasta ta, si dincolo de zidurile casei sa simti colcaiala amenintatoare a claselor defavorizate… brrrr. Da dupa cum povestesti cartea, pare mai degraba un experiment printre altele ale unui personaj certat cu lumea, cu el insusi, cu nevasta, si care nu stie sa fie bun cu cineva decat fiind bun cu toata lumea…Presupun.
5 martie 2009 la 11:54 pm
sau o metoda de a prelua controlul asupra celor din jur aservindu-i trebii astea dumnezeesti, adica bunatatea… Bre, pana la urma Iaru are dreptate, sunt filosof !!!!!
6 martie 2009 la 12:08 am
@ bog – ei, e o carte light si funny – nu-i asa c-am uitat sa spun asta in post?
6 martie 2009 la 12:13 am
bre, e umor negru in cel mai bun caz… sper ca nu te-am enervat.
6 martie 2009 la 12:15 am
pe mine? deloc, really
6 martie 2009 la 12:29 am
esti prea amabila…
6 martie 2009 la 11:53 am
Fictiune-fictiune dar sa stii ca uneori este si adevarat. Am intalnit personajul in viata reala, din prosper om de afaceri devenind creditorul popilor, fondator de gradinita crestina (manastire de maici din pruncie) si evident in acest ritm, posesor de sapa de lemn . Stii care erau primele de Craciun ale angajatilor lui? … Invataturile crestine publicate de Mitropolie…. Credinta, credinta… dar omu’ mai trebuie sa puna si ceva pe masa.. macar in Ajunul Craciunului. Revenind, nimeni nu a inteles de ce si cum i s-a intamplat asta…
6 martie 2009 la 12:07 pm
hei, luciat
aş avea o rugăminte, atunci când prezinţi câte o carte, ai putea să spui şi preţul şi eventual şi locul de unde se poate cumpăra? Tocmai am descoperit că Diverta nu e autoritatea absolută în materie şi sunt câteva librării mişto cu cărţi pe care nu le găsesc la Diverta.
6 martie 2009 la 12:49 pm
@ bog – nu, nici vorba. nici nu-nteleg de ce crezi ca m-as fi putut supara
@ andre – a, in carte biserica apare abia pe la sfirsit si are rolull opus: o lamureste pe femeie ca barbatul ei e nebun
@ andrei – uite un link la un site pe care poti compara pretul cartilor la diverse librarii online: http://www.piticipecreier.ro/
e trecut si in blogroll-ul meu
asta a lui hornby costa 5 lei pe situl editurii
eu cumpar si de la carturesti, si de la diverta, si din librarii de cartier, si online
7 martie 2009 la 6:07 pm
felicitari..ai facut rank 4!!!!. gogu e super,a nimerit si de data asta.stiu ca meriti,ai tras tare de tot din toate pozitiile. nu stiu cine esti..v-am zapacit,dar visele s-au potrivit. iti doresc numai bine.
7 martie 2009 la 6:30 pm
Chiar eram curios de ce parere ti-a lasat Hornby. E un scriitor solid, te “prinde”, dar parca ii lipseste totusi ceva. “About a boy” mi-a placut mai mult, desi si acolo am ramas cu o senzatie acuta de lipsa. Stii, senzatia aia cand mergi la cineva acasa la cina si arata bine si familiar mancarea si incerci sa te convingi ca iti place, dar e totusi ceva nepotrivit … prea putina sare? prea mult marar?
9 martie 2009 la 2:47 pm
@ aurel – habar n-am ce inseamna rank 4, banuiesc ca e de bine
@ laur – ei, nu stiu daca e solid. e… light si citibil cind vrei sa te amuzi si sa nu-ti bati capu cine stie ce – asa cred eu
11 martie 2009 la 10:56 am
Incercati si Slam de acelasi autor. L-am terminat de dimineata. E de la Humanitas, intr-o colectie pentru adolescenti sau asa ceva . Merita.