Jurnal intim
Fram, ursul polar. M-am apucat aseara si am dat apa la soareci repejor si in repetate rinduri. Inca vreo doua carti incepute. Un dosar supliment din “Observator cultural” citit fara sa sar nici un cuvint – nu-mi amintesc cind m-a mai captivat asa vreo revista. Era pe cind nu s-a zarit, azi o vedem si nu e… adica nu zaream eu atunci, ca eram pe luna, si vad acum.
Si: primavara nu vine cind apar ghioceii, ci cind se intorc nebunii pe strazi. Aaa!
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
10 martie 2009 la 7:58 pm
Ai găsit Fram într-o ediţie nouă? Dacă da, spune-mi şi mie, te rog, la ce editură a apărut – aş vrea să o rog pe soră-mea să mi-o ia şi mie (i-am spus deja să-mi ia cărţile cu Apolodor). Fram e prima carte pe care am citit-o, am cam plîns atuncea, nici acuma nu cred că aş rezista : )
Excelent suplimentul din Obs. cultural, l-am citit şi eu azi-noapte, între două colici : ). Îmi pare rău că n-a scris şi R. R. cîteva rînduri.
Ai văzut că T. O. Bobe vorbeşte despre mine, la superlativ, în cea mai importantă parte din articolul lui?
10 martie 2009 la 9:50 pm
@ alexandru – nu, e editia aceea, pe care o stii, cumparata de la un anticariat. nu mai am nici una din cartile din copilarie, pt ca a apucat-o pe mama o criza de altruism la un moment dat si-a donat si jucarii si carti de-ale noastre la alti copii (si mama exagereaza uneori cu altruismul). sper sa existe editii noi, ca daca nu editurile din romania sint niste caraghioase.
si mie imi pare f rau ca n-a scris RR!
(sper ca te descurci ca proaspat tatic)
bobe a zis de tine? in sensul ca a zis despre toti cei care veneau? sau n-am inteles?
oricum, ce-ar fi sa scrii si tu cum era? parca la zum ai spus ca ai ascultat fragmente din teodosie atunci, nu? hai, te rog, scrie, intre doua colici
10 martie 2009 la 10:49 pm
da, da, la mine a zis si vin si eu aici sa il rog sa povesteasca
10 martie 2009 la 11:06 pm
Păcat de criza de altruism a mamei tale, cărţile din copilărie trebuie păstrate cu un anume harpagonism. Eu am dat directive clare în sensul ăsta. Nici nu vreau să mă gîndesc că aş pierde Nilsul Holgersson în ediţia rotundă la colţuri de la nuştiucîte recitiri : ).
Da, încercam să glumesc à la Dante de la Estrella… Eu am trecut pe acolo doar de cîteva ori, dar una dintre ele a fost memorabilă – au citit T. O. Bobe (Spirala), Răzvan Rădulescu din Teodosie (prima vizită la bufniţa Caliopi) şi Mihai Ignat (versuri incluse în Tablou de familie). Ţin minte anecdote mărunte – RR îi reproşa lui T. O. Bobe că pariază uneori pe mize prea mici, referindu-se la un “Şi abia plecă bătrîna…” din povestea cu Verde-Împărat şi poate şi pentru că o fiertură din plante, concoctată de Baba-Colibaba conţinea, pe lîngă Gura Leului, Ciuboţica Cucului etc., Agaricus Fimetarius şi Pulmonaria officinalis, mai cunoscute sub nume mai verzi şi mai turgescente. Mai ţin minte cum vorbea Mircea Cărtărescu, la sfîrşit, cumpănit, sigur, cu dramul esenţial de pedagogie, şi cum mi se făcea lumină în minte. Şi senzaţia că plutesc prin cel mai frumos Bucureşti, cînd cenaclul se termina şi ieşeam afară. Mai mult n-am ce să povestesc : )
(ça va avec le dauphin, merci : )
10 martie 2009 la 11:38 pm
@ alexandru – multumim
(si nu era deloc a la estrella, grrr)
11 martie 2009 la 12:13 am
@ alexandru: multumim
exista o editie noua din fram, parca am vazut eu vara trecuta la carturesti, dar nu sunt sigura. eu am doua exemplare, dintre care unul e vechi de tot. si nu are nimeni voie sa se atinga de cartile mele. de jucarii doar daca ma intreaba, de carti ca te go ric NU! ce rea sunt
(unde sunt smiley-ii aia smecheri, au disparut de tot???)
11 martie 2009 la 12:51 am
@ alexandru: aici fram:
http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-9885-10-1/Cezar-Petrescu__Fram-ursul-polar
vad ca sunt chiar 4 editii noi. pacat ca nu se pot rasfoi, sa vezi care e cea mai frumoasa…
11 martie 2009 la 7:59 am
Am citit si eu cartea asta cu ursul polar, dar eu n-am plans ca sunt baiat, m-am ascuns dupa casa lui taica-meu si mancam franzele proaspete pana m-a prins tata. Mi-a vazut cartea, dar numai partea cu Fram si n-a zis nimic, mi-a tras doar un ghiont in cap, a crezut ca e ceva tehnic, aveam si noi un frigider Fram care facea o ghiata de ocupa un sfert din frigider
11 martie 2009 la 4:23 pm
@ zum – da, au disparut smiley-ii smecheri, sper sa-i capat la loc pe aia banali, zilele astea. ca prea nu ma obisnuiam cu smecherii
@ Dodu – hm, deci pe bune baietii nu pling ca sint baieti… io credeam ca e un mit si ca mai pling si ei cind nu-i vede nimenea
11 martie 2009 la 5:42 pm
un sfat, va rog: ce sa-i dau eu copilei (10 ani) sa citeasca si sa prezinte ulterior la un concurs cu tema ‘puterea cartii, puterea mintii’ din lit rom? am cateva idei, dar nu sunt tocmai la tema…
a, si baietii plang si ei, sa lase dodu textele. sigur, el se dovedeste ca mananca la stres. colegii mei de liceu au plans in grup, cam ca bocitoarele din tragedii, cu muci, lacrimi si cuvinte, exact la cheful de dinainte de armata, inainte sa se faca, adicatelea, barbati cu totul…
11 martie 2009 la 7:15 pm
@Zum: Multumesc mult! O s-o rog pe sora-mea sa le rasfoiasca si sa aleaga : )
11 martie 2009 la 8:56 pm
Adica mai plangeam si eu, dar nu pe fata, ca fetele, de aia ma ascundeam dupa casa. Asta e adevarul, ca imi era rusine sa plang in public, nu se facea pentru ca eram baiat, iar baietii nu plang, sa ne intelegem.
Si nici fata de mama nu plangeam, decat fata de fratii mei, ca plangeam impreuna destul de des, se mai imbata si tata ca orice barbat, cam zilnic si atunci o luam pe coaja, dupa bataie aratam ca niste klingonieni asa ca dupa ce ne trecea durerea ne mai apuca si rasul. Si rasul ala facea cat doua plansuri, pentru ca era la sfarsit, ziua urmatoare o luam de la inceput.
Dar Fram, ursul polar, a fost o carte care chiar mi-a placut, am citit-o mai tarziu, pe la inceputul liceului si n-am spus la nimeni, colegii mei pe vremea aia citeau Sven Hassel (dar si eu) si pe urma povesteam in pauze si ne sareau scuipatii ca ne agitam rau de tot. Iar daca citeai lecturile suplimentare erai socotit idiot, numai premiantul clasei si fetele le citea, cineva trebuia sa ia si premiul, dar ceilalti nu. Totusi, unele erau interesante si le-am reluat dupa liceu. Totusi, mihaelaursa, cine esti tu sa ma faci mincinos, cand colo eu nu sunt.
Colegii aia ai tai nu plangeau, ci erau beti, asta trebuia sa spui. Plansul la betie nu se pune. Si tata mai plangea cand se imbata, dar pentru aia tot ne rupea in bataie, poate trebuia sa ne fie si mila de el ca nu ne scotea toti dintii sau nu ne rupea toate coastele. Colegii tai erau morti de beti daca au ajuns sa planga la un chef, sunt sigur ca dimineata fie nu si-au mai amintit, fie n-au mai vrut sa-si aminteasca.
Hai sa revenim la Fram, ursul polar
11 martie 2009 la 10:00 pm
@Luciat: sint putin frustrata ca in suplimentul din Observator… am scris un text subiectiv si nu unul de sociologie literara, asa ca postez aici, la tine, citeva completari; Cenaclul Litere a avut doua perioade (cum s-a si spus in unele articole din grupaj), iar nucleele sale au fost diferite; doar citiva dintre noi au avut sansa sa fie acolo de la inceput pina la sfirsit; in 1993, toamna, fiind studenta in primul an, am descoperit cenaclul Central; acolo erau Razvan, Cezar, Svetlana, Sorin Ghergut, T. O. Bobe, Mihai Pavelescu si altii – pasageri, in ipostaza de invitati ( precum Cristi Popescu) sau constanti ( ca fata care croseta intr-una din sedinte); in Central am avut doua lecturi, ambele cu texte pe o tema data; Cenaclul Litere a debutat prin noiembrie, decembrie si toti cei amintiti au devenit “greii” primei perioade; Mihai Pavelescu si Simona Sora au fost, pe rind, moderatorii; in 1995 a aparut antologia “Tablou de familie” si, cum Mircea a plecat un an la Amsterdam, s-a incheiat o etapa; eu si alti citiva colegi cu care am freventat cenaclul (Cecilia Stefanescu, Ana Maria Sandu, Iulian Baicus, Sorin Ghergut, chiar si Victor Nichifor) am simtit din plin golul primului sfirsit; scriam cu totii literatura si era vital sa ne continuam intilnirile; in 1995, toamna, citiva dintre noi am mers la un curs optional tinut de Ion Bogdan Lefter; printre cei care asistau se aflau si Paul Cernat, Bogdan Ciubuc ( evadat acum din literatura, dar, in acea vreme, un fel de “jumatate” a lui Paul), Andreea Ciotec ( o fata foarte desteapta, care a disparut pentru ca a plecat din tara), Mihai Grecea – pe atunci prozator s. a.; ne-am imprietenit si pentru ca Bogdan Lefter (care, de altfel, ne-a sprijinit pina la finele facultatii) ne-a propus sa continuam revista “Litere noua” care-si pierduse si ea prima “promotie”; am inceput sa facem jurnalism studentesc, sa scriem cronica literara etc. simteam acut lipsa serilor cenacliere, asa ca ne-am gindit sa le continuam intr-o forma noua; i-am propus Simonei Popescu sa preia “cirma”, dar a refuzat cu multa delicatete, explicindu-ne ca ea vede cenaclul ca pe un poiect al lui Mircea si nu al altcuiva; urmarea a fost ca am inceput sa ne intilnim doar intre noi; cum nu aveam inca bune maniere critice, ne-am pomenit foarte curind intr-un impas: nu se mai inscria nimeni la lectura! totusi, pina sa punem punct acestei aventuri, i-am cunoscut pe Marius Ianus, student in primul an si mare demolator de conventii – care a citit intr-o seara de pomina – si pe Angelo Mitchievici – venit abia in anul trei la Bucuresti.
In decembrie 1996 au fost reluate serile Cenaclului Litere. Mircea revenise in tara si ziua de mircuri a inceput sa existe din nou; in jurnalul meu din acea perioada am notat asta: “In aceasta seara va avea loc prima sedinta a cenaclului pe care vrem sa-l punem pe picioare. Eu si Angelo vom fi disecati. Nu am emotii. Poate si pentru ca nu intentionez sa dau textele mele cele mai bune.” (5 dec. 1996)
Povestea a mai continuat doi ani. oamenii au venit, au ramas sau au plecat. din vechea garda s-au intors sa mai citeasca Teo si Cezar; Razvan nu stiu sa mai fi participat la vreo sedinta; Svetlana avea copil mic; Sorin Ghergut a venit constant; Doina Ioanid, uneori; Mihai Ignat era la Brasov; comentariile erau vii, animate; am ascultat acolo fragmente din multe carti publicate ulterior; contau doar scriitorii, nu si criticii; partitura ultimilor avea sa vina mai tirziu;
in 1998 a aparut “Ferestre 98″; fara MIrcea n-ar fi fost posibila publicarea; cartea ii datoreaza enorm si lui Mihai Grecea – care a cules la nesfirsit textele noastre -, un om minunat, de un altruism uluitor.
in unele seri au venit la cenaclu si spre o suta de oameni; cind ultima sedinta s-a incheiat, trebuie ca a urmat alt mare gol; era in decembrie si aparuse Ferestre…
din vremea cenaclului mi-au ramas prietenii; ii admir, ii citesc; uneori mi-e foarte dor de noi, cei de atunci; dupa ce-am vazut grupajul, am simtit nevoia sa le dau telefon; nu i-am sunat totusi decit pe trei sau patru; n-am avut, de pilda, numarul Domnicai Drumea careia as fi vrut sa-i spun cit de mult mi-au placut fluturii ei albastri;
in ultimii doi ani ai cenaclului, n-am lipsit nici o seara; si nici Cecilia, fiindca ea era moderatoarea; si nici Ana; si, probabil, nici altii;
ar mai fi multe de zis: despre veselia lui Iulian, despre gravitatea lui Alexandru, despre hainele gri ale Cristinei, despre caldura lui Bogdan O. Popescu, dar m-am intins oricum mult prea mult; imi cer scuze, Luciat
11 martie 2009 la 10:48 pm
@ mihaela ursa – a, nu stiu… mi se pare cam prea grea tema pt 10 ani, oricum. fram? toate pinzele sus? ciresarii nu mai merg. romanele lui ioan dan? alea cu cavaleri – da’ mai citesc astia mici capa si spada in ziua de azi?
@ DoDu – da, cred ca plinsul la betie nu se pune!
@ ioana nicolaie – cum scuze?! dimpotriva, multumesc frumos! e foarte misto povestea cenaclului, mai ales ca au iesit atitia scriitori buni de acolo. cind mi-am inceput eu blogul habar n-aveam de cenaclul asta, acum abia imi dau seama ca aia a fost o super-scoala – din afara asa se vede, in orice caz
chiar ati fost disecati pe 5 dec 1996?
12 martie 2009 la 1:53 pm
@luciat: multumesc. sa ma uit si eu la ioan dan. astia citesc insa mai degraba fantasy, observ ca se plictisesc la capa si spada. au strambat din nas la muschetari, desi s-au uitat la film cu mare avant.
@DoDu: acum inteleg io totul… si imi retrag, in consecinta, suspiciunea.
@ioana nicolaie: si mie imi pica bine completarea ta de aici. ca o ferestruica deschisa complice…