O femeie intoxicata cu umbra
Adela Greceanu, Mireasa cu sosete rosii, Polirom, 2008
(fragment)
Mie mi-a placut, desi nu stiu ce-am citit, de fapt. S-ar putea sa fie vorba despre:
- o copila parasita inaintea nuntii, care normal bate cimpii de una singura – cam asa ar zice nasa Lena;
- o tinara sensibila si dedicata poeziei, prada anxietatii, care incearca sa-si lamureasca propriul abis – tanti Sofica;
- una care nu se duce la discoteca fiindca baiatul ala hi hi s-a insurat si a divortat, am ramas surprinsa – verisoara Pulheria;
- o scumpete care n-a mai apucat sa-si incheie conturile cu fostii iubiti, fel de fel, ca douazeci de pisici ramase flaminde intr-o camera – matusa Zizi;
- o femeie intoxicata cu umbra – poate asa ar zice mireasa cu sosete rosii.
Prima parte e o compozitie pentru aceste cinci voci feminine: vajnica gospodina mamoasa, sensibila semidocta acrita, muierea slaba de minte, fosta femeie fatala cazuta in patima pisicilor si… mireasa cu sosete rosii, poetesa. Vorbesc pe rind, in timpul unei ceremonii nocturne incerte. Matusa Zizi e moarta, dar participa si ea la impodobirea miresei. Mirele va veni sau nu va veni, dimineata.
Partea a doua seamana cu un jurnal. Singuratate absoluta, gesturi mici, conserve mincate pe un colt de masa, haine mutate din valiza in dulap si din dulap in valiza, ce se vede pe geam, Stack Attack pe mobil, fantome ale unor fosti iubiti. O garsoniera in care incearca sa patrunda cite cineva din afara, dar din care nimeni nu vrea sa deschida, nimeni nu vrea sa iasa. Not any more.
Am zis, mi-a placut. Si prima parte si a doua. Cred ca e o carticica ciudatica, poetica, plina de simboluri, uneori scary, dar care nu prea poate fi “inteleasa”. Nu pot sa-i pun nici o eticheta, nu stiu. Cu prudenta, as zice ca Adela Greceanu ar putea scrie un pic mai prozaic si mai “down to earth” si-ar iesi ceva mai… de impact. Dar e posibil ca asta sa fie de la nasa Lena din mine.
Articole (RSS)
Comentarii (RSS)
6 aprilie 2009 la 7:31 pm
şi mie mi-a plăcut. mi se pare un răspuns foarte frumos la zenobia, răspunsul în negativ, în care uite, ce trist, nu-s făcuţi unul pentru altul, iar ea rămâne singură, cu ursulina păpuşescu şi cu poveştile iubiţilor trecuţi.
înţelegerea drept în inimă ai citit? e singura ei carte de poezie de care am reuşit să dau. cred că e una din cele mai bune pe care le-am citit în ultimii ani.
6 aprilie 2009 la 9:48 pm
da, si eu am vrut sa spun ceva de gellu naum, dar m-am abtinut pt ca a trecut atit de mult timp de cind am citit naum incit… mi-ai adus aminte de zenobia, si asta e pe lista cartilor pe care-as vrea sa le recitesc, sper sa apuc
mi-a placut si intelegerea drept in inima – si nici eu n-am mai gasit alta carte de-a ei
6 aprilie 2009 la 10:29 pm
Ei, nu cred că-i chiar plină de simboluri cartea şi nici că nu prea poate fi înţeleasă. Înţelegerea vine drept în inimă (pentru că tot aţi vorbit de volumul ei de poezie).
Eu n-aş vrea să scrie mai prozaic. De fapt, chiar mă gândeam la ceva: tocmai pentru că se citeşte puţină poezie, să păcălim cititorii scriind romane poetice.
Iar o etichetă pentru carte, dacă se caută neapărat una, ar fi cvasiliteratura, termen inventat chiar de Adela Greceanu, împreună cu Nora Iuga şi Octavian Soviany.
6 aprilie 2009 la 11:45 pm
@Cristi Cotarcea:
Multe din “romanele” bune sînt bune tocmai pentru că sînt scrise de romancieri-poeţi. Oricum, categorisirile astea n-au prea mare importanţă. Mie-mi plac – cel mai mult, cred – cărţile amestecate.
Ştii cumva unde am putea găsi mai multe precizări despre termenul de ”cvasiliteratură”? E foarte interesant, dar la prima vedere nu mi se pare un termen prea fericit, “cvasi” are de multe ori conotaţii peiorative. Ce înseamnă ”cvasiliteratură”, după Adela Greceanu, Nora Iuga şi Octavian Soviany?
7 aprilie 2009 la 12:04 am
cristi cotarcea: cu totul de-acord. nici eu nu cred că e plină de simboluri sau că e greu de-nţeles. (m-a luat valu şi-am uitat să zic de dezacordul ăsta în primul comentariu)
7 aprilie 2009 la 12:18 am
@Alexandru:
Sper să nu fie o problemă şi să pot pune linkuri în comentariu.
Mie nu mi se pare peiorativ ‘cvasi’. Sugerează ceva între ‘a fi’ şi ‘a părea’. În cvasiliteratură se ignoră graniţele dintre ficţiune şi nonficţiune, dintre poezie şi proză. Scrii aşa cum îţi vine, fără să ţii seama de structură, fără să te gândeşti la mecanism. Şi îţi iese o struţo-cămilă, cum spune Adela Greceanu într-un interviu: http://www.supliment.polirom.ro/category.aspx?item=167&cat=7
Octavian Soviany a scris despre asta mai demult într-un articol din revista Paradigma: http://www.revistaparadigma.ro/2003_12_soviany.htm şi în cartea de critică Apoliptica textului, de la editura Palimpsest.
Iar Nora Iuga spune că aude ceva pe stradă, de exemplu, şi îi vine să scrie ceva. Şi se apucă de scris, într-o stare subfebrilă, fără să se gândească ce-o să-i iasă.
Apropo, titlul unui volum de poezie de-al Adelei Greceanu e chiar ‘Domnişoara Cvasi’
(şi, din câte îmi amintesc, chiar de la asta vine termenul de cvasiliteratură, dar n-aş vrea să greşesc)
7 aprilie 2009 la 11:08 am
Da, aveţi dreptate, ”peiorative” e prea mult spus, nu e termenul bun. Cred că am vrut să spun că poate avea un înţeles uşor depreciativ, n-are importanţă.
Mulţumesc mult pentru link-uri, de-abia aştept să citesc articolele. Îmi place mult titlul ”Domnişoara Cvasi” : )