Primul Globus din 2015

roman-rusesc

Este Roman rusesc, de Meir Shalev, tradus de Gheorghe Miletineanu. Pe situl editurii Univers puteţi citi şi primele pagini, ca să vedeţi cum sună începutul. Şi, pentru cine o să vrea să-mi zică mersi: cu plăcere 🙂

Prezentarea de pe coperta a patra:

La începutul secolului trecut, trei tineri de curând emigraţi din Ucraina şi stabiliţi în Palestina iubesc aceeaşi femeie. Împreună, cei patru întemeiază o comunitate, iar în jurul lor încep să se adune oameni şi poveşti, iubiri şi trădări. O iubită aşteptată jumătate de secol, un copac miraculos care dă fructe de soiuri diferite, un taur purtat pe umeri, un cimitir plin cu ambiţioşi, un aspirator primit din America, un măgar fermecat şi multe altele. Încetul cu încetul, se naşte o naţiune.

Plină de imaginaţie, umor şi înţelegere a condiţiei umane, această poveste întinsă pe câteva generaţii respectă amănuntele istorice, adaugă o briză de fantezie, forfoteşte de personaje colorate, pline de hachiţe şi defecte, pune în discuţie idealuri sociale şi conflicte regionale, captivează, instruieşte, farmecă.

Meir Shalev este unul dintre cei mai iubiţi scriitori în ţara lui, iar Roman rusesc face parte din topul celor mai vândute cinci cărţi în Israel. Titlul este un omagiu adus tradiţiei literare de la care se revendică autorul.

Despre autor:

Meir Shalev s‑a născut în 1948, în Galileea, Israel, într‑o familie de intelectuali (tatăl lui a fost poet). După studii universitare în psihologie, a devenit foarte cunoscut pentru articolele sale în presa scrisă şi pentru emisiunile pe care le‑a produs sau le‑a moderat la radio şi televiziune. A publicat mai mult de douăzeci şi cinci de cărţi, romane, eseuri, cărţi pentru copii, proză autobiografică. Cărţile lui au fost traduse în peste douăzeci de limbi, iar romanele au fost bestsellere atât în Israel, cât şi în străinătate. A primit numeroase premii naţionale şi internaţionale prestigioase. În 2014 a fost decorat în Franţa cu gradul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres. Printre cele mai cunoscute romane ale sale se numără Roman rusesc (1988), Esau (1991), Un porumbel şi un băiat (2006), Bunica mea rusoaică şi aspiratorul ei american (2009), Două ursoaice (2013). Locuieşte în Ierusalim.

„Meir Shalev este un povestaş redutabil, iar realismul său magic e de aceeaşi factură cu arta lui Gabriel García Márquez.“ Frankfurter Allgemeine Zeitung

„Pasionat, ireverenţios şi plin de tandreţe, forfotind de poveşti întreţesute, acest roman luxuriant şi nostalgic (bestseller în Israel) redă iubirile, urile, infidelităţile, certurile şi aventurile care alimentează o comunitate timp de peste trei decenii. […] Personajele colorate şi animate şi proza vibrantă a lui Shalev însufleţesc această poveste esenţială despre naşterea unei naţiuni.“ Publishers Weekly

Trei cărți noi în Globus şi multe altele la Univers

1toate

 

Veniți la Gaudeamus săptămâna viitoare, nu-i aşa? Hai, veniţi, că o să fie mişto. Standul la care găsiţi bunătate de cărţi de-ale mele, din colecţia Globus, e la nr 250, nivelul 2 (4.50). Sunt trei noi deodată în Globus, dar nu vi le recomand doar pe astea, ci şi pe celelalte de la Univers – sunt foarte încântată de ele, sunt una şi una, o să vedeţi.

Avem aşa: Donul liniştit (yay!), reeditare, în traducerea savuroasă a lui Cezar Petrescu. Dacă n-o să vă lingeţi pe degete citind mia aia şi ceva de pagini de război şi iubire rusească, și cu nerăbdare da’ şi cu teamă să n-o terminaţi prea repede, să-mi spuneţi mie cuţu! Aveţi vreo idee mai bună pentru serile întunecoase şi friguroase care urmează? Că se termină şi campania electorală, vă daţi seama câte nopţi urâcioase ne aşteaptă? (Pe site se pot face zilele astea precomenzi la jumătate de preţ.)

Apoi Roberto Saviano, ZeroZeroZero (în traducerea Patriciei Rădulescu): mie nu mi-a venit să cred cum poate să scrie un autor de bestsellere! Nu-mi-a-ve-nit-să-cred! Unii îşi merită succesul cu vârf şi îndesat, nici o secundă de atenţie care li se acordă nu e pierdută. Saviano a făcut bum întâi cu Gomora (tot la Univers în româneşte), o carte în care aşa i-a supărat de tare pe membrii Camorrei încât au pus un fel de fatwa pe capul lui, omul trăieşte de atunci sub pază armată. Ăsta jurnalism! Uite că se poate, uite că un singur om poate să lupte cu un întreg sistem mafiot, doar scriind. În ZeroZeroZero Saviano face un tablou complet al traficului cu cocaină: de unde porneşte, ce lupte se duc, cine sunt eroii pozitivi, cine sunt negativii. Intercalate în povestea asta nebunească sunt adevărate poeme (o să mai postez aici nişte fragmente) – n-aţi mai citit ceva aşa bun pe tema asta, zău.

Cele trei din Globus, acum: Patricia Melo, Elogiul minciunii, Lydia Davis, Sfârşitul poveştii, Clarice Lispector, Aproape de inima vijelioasă a lumii.

Elogiul minciunii e mai uşurică, de citit pentru plăcere şi pentru distracţie şi pentru mini-parodiile de capodopere rescrise drept romane poliţiste (vă imaginaţi cum sună Străinul sau Crimă şi pedeapsă în sinopsis-uri pentru amatori inocenţi?), pentru mişto-ul crunt la adresa self help-ului. Cartea ar fi trebuit să apară în colecţia Enigma, dar mi-a plăcut prea mult mie personal, am luat-o în Globus. Traducerea îi aparţine Ancăi Ferro.

Sfârşitul poveştii e despre o profesoară îndrăgostită de studentul ei, mult mai tânăr. E singurul roman al Lydiei Davis, iar Lydia Davis e mama şi tata prozei scurte americane contemporane (a şi luat Bookerul cel mare în 2013). Romanul e exact ce mi-ar fi plăcut mie să scriu dacă aş fi fost în stare, mi se pare perfect. Nici un pic de bla bla, nici o notă falsă, nici o poleială roz-bombon peste povestea respectivă, care e, desigur, povestea unei iubiri. Nicăieri n-am mai văzut atâta luciditate (fără să fie cinism sau amărăciune) într-o poveste de dragoste scrisă de o femeie. Dar nu e ceva palpitant şi plin de acţiune sau de panseuri înduioşătoare, luaţi-o doar dacă chiar vreţi literatură bună, tăioasă, serioasă, care nu-şi bate joc de subiect şi nu cedează la clişee. Nu-mi vine în cap acum vreo altă carte despre o poveste de iubire pe care s-o prefer Sfârşitului poveştii. (Am văzut şi bârfe literare cum că ar fi inspirată din relaţia autoarei cu Paul Auster – a fost căsătorită cu el, au un copil împreună – dar, cum n-am fost de faţă, v­-o spun aşa, ca bârfă.) Lansarea e sâmbătă la ora 14.00 – vor participa Dana Jenaru, Florina Pârjol şi traducătoarea, Veronica D. Niculescu. O să fie o discuţie pe care abia o aştept, despre literatură şi iubire, despre ce înseamnă să iubeşti un bărbat şi să scrii despre asta fără să cazi în clişee.

Iar Clarice Lispector… e o forţă, o extraterestră, o scriitoare de mare, mare calibru. O să apară cinci dintre cărţile ei în Globus (în patru volume), Aproape de inima vijelioasă a lumii e doar prima din serie (şi prima tradusă vreodată în româneşte, de către Dan Munteanu Colan!). Nici nu ştiu cum să o prezint, cred că şi cititorii vor da puţin în bâlbâială 🙂 Doar atât acum: e cu siguranţă una dintre foarte puţinele scriitoare care stau fără emoţii alături de Virginia Woolf. Şi vă invit călduros la lansarea de duminică, de la ora 15.00, atunci Simona Sora şi Adina Diniţoiu vă vor explica mult mai bine decât aş putea s-o fac eu de ce e atât de importantă Clarice Lispector (chiar numele ei, nu e pseudonim).

Şi şi şi. Mai avem (da’ nu mai am eu acuma loc, o să mai tot scriu despre cărţile astea, promit!) aşa: Alessandro Baricco, Gabriel Osmonde (adică Andrei Makine), Christa Wolf, Peter Høeg, Ali Smith, Kristina Ohlsson. Şi reduceri mari (really).

Dacă vreţi să veniţi o singură dată pe la standul nostru, veniţi vineri la ora 15.00. Facem puţin teatru atunci, cu trei tinere şi frumoase actriţe. Detalii mai încolo 🙂

PS Ce ziceţi de coperte?

Câştigătorii concursului “Alege trei cărţi”

Mulţumesc tuturor celor care au participat la concursul “Alege trei cărţi”. Au fost 30 de participanţi, iar iniţial anunţasem că va fi un singur premiu, un pachet de trei cărţi la alegere de pe situl editurii Univers. De fapt, vor fi cam 31 de câştigători din 30 🙂 Hai să le luăm pe rând:

Premiul de trei cărţi la alegere, de la Editura Univers

Câştigat (prin tragere la sorţi, pe random.org) de Diana Luciana, care şi-a ales:

David Grossman – Cartea de gramatică interioară

Mary Shelley- Ultimul om

Paul Auster– Invizibil

printscreen

Diana Luciana va primi în curând un e-mail din partea editurii şi va fi rugată să indice o adresă la care i se vor trimite cărţile.

29 de ebookuri oferite de Editura Univers, tuturor participanţilor la concurs

Comentariile voastre au fost atât de frumoase şi au dovedit atât de clar că pentru voi cărţile chiar sunt importante, încât editura a hotărât să ofere un cadou tuturor celor care au participat, câte un ebook. Am ales una dintre cele trei opţiuni ale fiecăruia, dacă erau toate trei disponibile şi în variantă ebook (cea cu preţul cel mai mare). Au fost câteva cazuri în care nu existau ediţii digitale pentru nici una dintre cele trei cărţi – şi atunci am ales eu altceva, sper să vă fi nimerit 🙂 Veţi primi în curând câte un voucher (şi indicaţii despre cum poate fi folosit) pe adresele de e-mail cu care aţi comentat la mine pe blog.

Iată ce a câştigat fiecare:

Mihaela – Mâine în bătălie să te gândești la mine de Javier Marias

Sorana – Accesorii pentru paradis, Marie-Jeanne Urech

Ania V. – Gabriel Osmonde, Lucrarea iubirii

viorelsf – Jorge Amado, Cizme, robă, cămaşa de noapte

Ema – Adriana Lisboa, Simfonie în alb

Fecioru Florina – Alexandr Soljeniţîn, Primul Cerc (vol I,II)

Ioana – Alexandr Soljeniţîn, Casa Matrionei

DianaJohn Wray, Lowboy

Raluca C. – Kristina Ohlsson, Nedoriţi

Bogdan – Alternastere de Gabriel Osmonde

catecevadesprecc – Lumea Sofiei, Jostein Gaarder

Cătălina Popescu – Povestea Bernardei Soledade, Raimundo Carrero

R van F – Primul cerc de Soljenitin

Lindabelinda – Moacyr Scliar, Războiul din Bom Fim

puck – Ultimul om de Mary Shelley

Maya – John Wray,Lowboy

melinte catalina – Pravalia de miracole, Jorge Amado

stefan ciobanu – Alfred Jarry, Nopti si zile

Camelia Diaconu – Shalom Auslander, Speranta: o tragedie

simona – John Wray, Lowboy

Pauna Oana – Boris Vian, Spuma zilelor

Alexandra Sth – Ultimul om de Mary Shelley

Ana-Felicia – Ultimul om de Mary Shelley

Un Om – Jorge Amado, Prăvălia de miracole

hadrinuscoel – Javier Marias, Când eram muritor

Simona – Ultimul om, Mary Shelley

alex – Jorge Amado, Cizme, robă, cămaşa de noapte

Iulia Șanta – Jostein Gaarder, Castelul din Pirinei

Mirela – Cizme, robă, cămaşa de noapte, de Jorge Amado

 

Şi Premiul Robi

Pe care l-am inventat pe loc 🙂 şi am de gând să-l ofer de acum înainte în fiecare lună. E vorba de albumul Populaţii ale lumii, realizat de Mirella Ferrera – un album superb, după umila mea părere, cea mai specială carte pe care o avem acum la Editura Univers. Îl va primi, în fiecare lună, câte un cititor care a adoptat un câine fără stăpân, indiferent dacă l-a luat direct de pe stradă, l-a salvat din mâinile hingherilor, din aşa-zisele “adăposturi” ale ASPA sau l-a adoptat de la o asociaţie de protecţia animalelor (vă recomand încă o dată Asociaţia Robi, cu ocazia asta).

Deci, câştigătoarea lunii august a Premiului Robi este Ioana, cea care a postat cel de-al zecelea comentariu la însemnarea „Alege trei cărţi”, de mai jos. O ştiu de pe Facebook, ea a adoptat şi a ajutat la adopţia mai multor câini. Va primi şi ea un mail în care o s-o rugăm să ne indice o adresă la care să-i putem trimite albumul.

O să mai postez despre acest premiu, care, repet, va fi acordat lunar de acum înainte.

Tu cât dai?

Postez mai jos un fragment dintr-o carte în curs de apariţie. Patrick Flanery, Iertare. Nu pentru cartea în sine, despre care o să mai vorbim, ci pentru că mă stârneşte discuţia despre bacşiş. Uite că şi în Africa de Sud e o mare bătaie la cap. Ideea e că nu ştii niciodată cât să dai. Voi ştiţi? Eu am o problemă cu asta, de exemplu habar n-am dacă trebuie să dau ceva de fiecare dată când mi se livrează acasă cumpărăturile. De obicei, dacă plătesc cash, las restul curierului, ceva sub 10 lei, în orice caz. Dacă am plătit deja online, se întâmplă să nu dau nimic. E bine, nu e bine? Cât ar trebui să-i dai curierului care-ţi aduce cărţi sau apă minerală sau mai ştiu eu ce? În fond, deja am plătit pentru transport, îmi spun cu năduf uneori. Şi, dacă deja m-a costat 10-15 lei transportul, mai trebuie să dau 5-10 lei bacşiş? Sunt o scorpie nenorocită dacă nu las nimic? Aş vrea să ştiu o dată pentru totdeauna şi să nu-mi mai bat capul.

Iar bacşişul lăsat de turişti… Cea mai exotică ţară în care am fost vreodată e Egiptul. Atâta sărăcie cruntă am văzut acolo încât nu m-am simţit prea confortabil şi m-am gândit mereu, când am dat bacşişuri, că trebuie să dau cât aş da şi la Paris, că în nici un caz nu merită chelnerii de acolo mai mult decât cei din Egipt. Am cheltuit, în general, sensibil mai mult decât îmi propusesem, fără să cumpăr ceva anume. Şi nici nu m-am enervat prea tare când a fost evident că m-a păcălit un vânzător – cumva, am simţit că am plătit un fel de taxă. La urma urmei, e un mare privilegiu să poţi ajunge să vezi cu ochii tăi piramidele, nu? Să vezi şi, la umbra lor, oameni pur şi simplu flămânzi e cam disturbing. Pe de altă parte, dacă ai plăti peste tot atât cât plăteşti la Paris, ori te-ai ruina, ori nu te-ai mai duce nicăieri… Aici, acasă, fac şi eu ca personajul localnic din fragmentul de mai jos: dau deja prea mult pe tot felul de lucruri (nu v-ar veni să credeţi cât m-a costat să tund pisicile şi căţelul!), mă străduiesc să nu las bacşişuri prea mari (nici prea mici, dacă totul e în regulă).

Nu e vorba de şpagă, să ne înţelegem, doar de bacşişuri, un obicei care se practică dintotdeauna, pretutindeni.

 

Citatul din Patrick Flanery, Iertare, în traducerea Silviei Dumitrache:

“Îi las paznicului de maşini bacşişul care mi se pare adecvat. Întotdeauna pare prea puţin sau prea mult. Mai târziu, îl întreb pe Greg ce părere are despre asta. Am încredere în opinia lui, pentru că îl ştiu de când eram studenţi în New York şi pentru că este prietenul cel mai angajat moral şi social pe care încă-l mai am în ţară. Când i-am spus că mă întorc şi că soţia mea urmează să vină mai târziu, înainte de sfârşitul anului, pentru a-şi ocupa noul post în Johannesburg, Greg a insistat să stau la el pe toată perioada cât trebuia să rămân în Cape Town.

– Nu poate fi niciodată prea mult, pentru că au nevoie de banii ăştia mai mult decât ai tu, spune el, legănându-şi fiul pe genunchi. Ca atunci când îţi fură cineva maşina pe care ai închiriat-o sau îţi ia radioul sau capacele de la roată – trebuie să-ţi spui că cine le-a luat are nevoie de ele mai mult decât ai tu. E singurul mod de a trece peste.

– Nu vreau niciodată să pară că dau de pomană.

– Gândeşte-te la toţi nenorociţii care le dau numai cincizeci de cenţi şi n-au nici o problemă. Banii nu sunt o insultă. Nu e nimic rău în a da de pomană. Nu totul trebuie să fie o plată pentru servicii prestate, oricât de neoficial. Şi, dacă eşti turist, le datorezi ceva mai mult.

[…]

– Şi tu cât laşi?

– Nu, uite, chestia e că eu le las mai puţin decât mă aştept să le laşi tu, pentru că eu le dau în fiecare zi şi le dau de ani întregi. Angajez o bonă care vine şase zile pe săptămână, un grădinar care vine de două ori pe săptămână, o menajeră care vine de trei ori pe săptămână, şi îi dau pliculeţe cu supă instant bătrânului care vine în fiecare vineri în faţa porţii mele. Le dau menajerei şi bonei bani ca să-şi ţină copiii la şcoală. Le cumpăr uniformele şcolare. Le plătesc îngrijirea medicală. Când parchez în oraş, nu le dau paznicilor atât de mult cât mă aştept să le dai tu, pentru că deja ofer atât de mult şi chiar şi aşa nu e suficient, să ştii. Şi nu le mai dau mâncare oamenilor care vin la mine acasă, cu excepţia bătrânului, pentru că nu e niciodată beat. Aşa că sunt și eu unul dintre nenorociţii ăia pe care-i detest. Dar voi, turiştii, trebuie să le daţi puţin mai mult.”

Vara în zece puncte

camasa alba

20 Rules of summer, pe un blog foarte sleek and neat, Chez Mazilique – între prosecco şi rochia din poză (love it!), colecţia Globus. Mulţumesc! (Oare cum o fi sorbetul de fructul pasiunii cu sos de mentă şi bezea?)

Vara mea? Cam aşa, în 10 puncte:

1. Cireşe (anul ăsta îmi plac mult, anul trecut mi-au plăcut căpşunile).

funnyhat  Foto de aici

2. Umbreluţă de soare de prins pe cap, ca în poză, cumpărată din intersecţia de la Universitate, de la o doamnă care vindea chestii printre maşini. Deşi un coleg s-a jurat pe roşu că el chiar a văzut, cu ochii lui, pe stradă, oameni astfel împodobiţi, încă n-am avut curaj să ies din casă cu ea. Mă tem c-o să stea veşnic în sertar. Dar mă face să zâmbesc de câte ori o văd.

3. Limonadă. Fără zahăr.

4. Groenlanda. Visez peisaje ca în Qeqertarsuup tunua, ascult uneori Northwest Passage şi aştept cu nerăbdare varianta finală la The Surfacing de Cormac James. Gheaţă, banchize, oameni înfăşuraţi în blănuri, marşuri istovitoare în viscol, un căpitan nesăbuit care-şi împinge oamenii spre eroisme dezastruoase, un copil miracol. Să vină iarnaaa!

 

5. Sandale trekking, ultima mea descoperire.

6. Gel de duş cu aromă de cafea, nicotină cu aromă de măr pentru e-ţigară… m-am săturat de ele, o să trec la vetiver şi la american tobacco, abia aştept. Aroma de tricouri proaspăt călcate se întoarce şi rulz, dar numai şi numai în zilele cu ploaie, nu ştiu de ce.

7. Tot bugetul pentru îngheţată pe anul ăsta cheltuit deja 🙁

8. Brazilia. Nu pentru fotbal, ci pentru Jorge Amado, Moacyr Scliar, Alberto Mussa, Patrícia Melo (coming soon). Şi, o, da, pentru Clarice Lispector, “the great witch of Brazilian literature”, “cea care arăta ca Marlene Dietrich şi scria ca Virginia Woolf” – dap, formule fericite şi adecvate, în cazul ei. Să vină toamnaaa 🙂

clarice-lispector Clarice Lispector, foto de aici

9. Acte, formulare, semnături, poze, cozi. În aşteptare, nişte ştampile fac şşş.

10. Elastice de prins părul, ura! Anul trecut m-am tuns mult prea scurt, acum mi-am revenit un pic. Scotch dublu adeziv, pentru folia de aluminiu de pus în geam. Frisbee pentru Mârr Huruu şi noul ei prieten, un pitbull alb care arată fioros, dar e leşinat după joacă, mângâieri şi biscuiţi-recompense.

Cealaltă „teroristă”

ioana crupenschi 1

Foto © Mariana Hanganu

Gata, vine weekendul şi aveţi timp să daţi o fugă la Bookfest, nu-i aşa? La standul nostru, al editurii Univers, o să vă întâmpine o persoană specială, doamna Ioana Crupenschi, pe care eu o iubesc deja, deşi ne cunoaştem de puţin timp. Noi două suntem cumva cele două feţe ale aceleiaşi medalii: două cititoare, la vârste diferite, dar la fel de „teroriste”, la fel de dispuse să stea la discuţii, la nesfârşit, despre ce-am mai citit, una online, una offline 🙂 . Când ne-am cunoscut, ne-am luat una alteia vorba din gură ore în şir, tot îndemnându-ne cu cărţile noastre preferate. Dacă vreţi să faceţi cunoştinţă cu un adevărat librar, care pierde nopţile citind, cu pasiune, ce urmează să vândă a doua zi, ei bine, aveţi cu cine! Iar doamna Crupenschi nu e deloc genul care să-ţi toarne gogoşi, îţi spune exact ce i-a plăcut ei – întrebaţi-o, dacă vreţi, despre Jorge Amado, Sebastian Barry, Richard Russo, André Baillon (dar nu e, de exemplu, fan Boris Vian, pe care eu îl ador, şi asta nu ne-a împiedicat să ne găsim destule alte preferinţe comune).

Din păcate, n-o să aveţi timp să vă povestească prea multe, şi n-o să apucaţi să aflaţi despre mielul pe care l-a primit înaintea unui Paşti şi care a ajuns animal de companie, sau despre Snoopy, căţelul salvat de ea de pe stradă – pe mine m-a cucerit definitiv şi cu poveşti de genul ăsta. Este, zic eu, unul dintre oamenii pe care merită să-i cauţi şi să-i găseşti în forfota unui târg al cărui scop, e adevărat, e să vândă cărţi, dar mai e ceva dincolo de comerţ, nu-i aşa? Ceva care se cheamă… suportaţi să spun cuvântul „suflet”? Ei da, există. Şi te face să poţi, şi la 76 de ani, să rezişti zile întregi, în picioare, făcând ceva ce te pasionează. Ceea ce-mi doresc şi mie şi vă doresc şi vouă!

Un comentariu postat de Madelin pe blogul meu acum câteva săptămâni: „Apropo de promovat, doamna care se ocupă de standul Univers la Kilipirim face o treabă extraordinară. Mi-a făcut nişte sugestii de lectură grozave (la târgul de anul trecut şi la cel de anul ăsta), cred că ar fi fost în stare să-mi vorbească despre absolut fiecare carte în parte, dacă aş fi avut eu timp. M-a făcut să cumpar o sacoşă de cărţi (anul acesta unul dintre pachetele acelea grozave) ba mi-a mai şi ţinut toate cărţile cât timp am mai colindat eu târgul.”

___

Mâine, sâmbătă, la ora 12, veniţi cu un Globus de dinainte de 1993 (dintre cele care costă acum vreo 3 lei prin anticariate) şi aveţi 256 de şanse să primiţi unul nou, apărut după 2010, în locul lui. Iar primul cititor care ne aduce Globus nr. 366 (din 1981) va fi recompensat cu un premiu special: va primi gratuit toate cărţile care au apărut şi vor apărea în Globus în 2014 şi 2015! Se întâmplă la scena Arena din pavilionul C1, la Romexpo. Gazdele vor fi Florin Pîtea, Ciprian Burcovschi și Cristian Teodorescu.

Blurburi

Textele de pe coperta a patra a unei cărţi mai sunt numite şi blurburi. Nu e peiorativ, chiar dacă aşa pare, e doar jargon. Mie îmi place mult cuvântul, cu toată sonoritatea lui cinică.

N-o să uit niciodată cum am citit mai de mult cu mari aşteptări un roman de doi lei (şi cam greţos) doar pentru că era recomandat de un scriitor mare – ce nervi mi-am făcut! Era o naivitate din partea mea, nu poţi să-i reproşezi nimănui că a fost prea amabil într-un blurb şi nu poţi să-i pretinzi să fie obiectiv – genul, în măsura în care e un gen în sine (prea puţin, dar să zicem) are o singură exigenţă: să nu fie ridicol, atât şi nimic mai mult. Până şi asta e, de multe ori, din păcate, un standard prea ridicat 🙂 Altfel, pe multe cărţi mişto sunt blurburi enervante, plicticoase, prea vagi, prea lungi, prea academice, prea comerciale, prea bâlbâite sau prea seci. Depinde şi de cititori, pe unii îi atrage un blurb poetic, pe alţii îi scoate din minţi, unii vor neapărat un rezumat, să ştie ce se întâmplă în carte, alţii vor info despre autor. Pe mine mă enervează textele prea lungi şi înghesuite, iar dacă mai sunt şi scrise cu alb pe negru…

Vouă ce vă place şi ce vă displace pe coperta a patra a unei cărţi? Ce v-ar interesa să aflaţi de acolo? Laudele altor literaţi? Informaţii biografice despre autor? Un rezumat? Ceva care să aducă a critică literară? Prezentări ca într-o reclamă? Cât de mult contează pentru voi un asemenea text? De exemplu, eu vreau mai mult să-mi dau seama, rapid, dacă întorc cartea pe dos, despre ce e vorba în ea, cam cum e scrisă, poate să prind un pic din atmosferă, din culoare, chestii de genul ăsta.

Şi cum vi se pare textul de pe coperta a patra de la Globus 506? O bucăţică din el a apărut întâi aici, pe blog, am preluat-o cu copy şi paste 🙂

Gailly_cop4

Dar cel de la Globus 507?

amado cop4