Scary book 2

luminita_mon_amour.jpg

Cezar Paul-Badescu, Luminita, mon amour, Polirom, 2006 

Autofictiune, deci. Adica autobiografie transpusa literar. Nu neaparat romantata, pur si simplu folosind tehnicile romanului, nu pe ale autobiografiei. Respectiv dialoguri cu replici exacte, desi este evident ca nimeni nu poate sa tina minte replicile exacte dintr-un dialog real care a avut loc cu ani in urma. Scene in care ni se dau detalii cel putin reinventate („Din cind in cind mai tresarea prin somn” – p. 69) daca nu inventate de-a binelea. Un autofictionar mimeaza, in orice caz, o siguranta a amanuntelor pe care un autobiografist cinstit 🙂 n-are cum s-o sustina.  

Si cu asta basta cu „autofictiunea” asta care face deliciul unor teoreticieni. Pentru mine e fictiune. Mai ales ca orice fictiune are „la baza” chestii reale… Unii autori prefera sa prelucreze realitatea pina la a o face de nerecunoscut, in timp ce altii se multumesc doar s-o slefuiasca un pic si s-o monteze. Rezultatul, vorba lui Paul-Badescu din primul lui roman (asa-i zic io, roman): „Am vrut sa intitulez acest volum Deloc literatura – chestie la care am renuntat pina la urma. In primul rind, nu era deloc un titlu comercial. Ce-i aia „deloc literatura”? Pe de alta parte, era o fandoseala inutila: orice – o data pus pe hirtie – devine literatura. Na, c-am spus-o!” 

Ma intereseaza foarte putin pactul autobiografic pe care incearca autorul sa-l incheie cu cititorii. Poate sa se bata cu pumnul in piept ca e sincer o mie de ani si inca o zi. Irelevant! Amanuntele care abunda si replicile de dialog exact anuleaza din start pactul asta, din pedeveul meu. Asa ca am putut citi cu relaxare aceasta poveste a unei casnicii esuate, fara sa ma oripilez neaparat de cruzimea cu care sint dezvaluite secretele familiei.  

Altfel, motive sa te oripilezi exista slava Domnului! Portretul pe care-l face fostei sotii e de-a binelea hidos. O femeie paroasa care are momente cind n-are chef sa se depileze, atit de bolnava cu nervii incit nu poate defeca decit ajutata de partenerul ei etc. Nevroza de care sufera Luminita e inspaimintatoare si-ti face pielea de gaina. La fel de scary e si spiritul de sacrificiu al sotului care e dispus sa o asiste inclusiv la WC. N-am acum Portretul lui M de Matei Calinescu (evident, mesterul de mochete caruia i-am imprumutat-o nu mi-a adus-o inapoi) ca sa pot sa fac o comparatie cit de cit OK, dar tot mi se pare ca fac parte oarecum din aceeasi zona, tematic vorbind. Totusi Portretul lui M suna mai a non-fictiune – fie si numai pentru ca numele personajelor erau cele reale (aici Luminita din titlu e un substitut). Calinescu povesteste prin ce a trecut cu fiul sau autist, Paul-Badescu povesteste prin ce a trecut cu sotia lui nevrotica.  

La inceput nu-ti dai prea bine seama despre ce e vorba. Pare foarte comic si luat asa, usooor. Pagini despre sex care par sa fie scrise dupa modelul emisiunii aleia de la Discovery, „The Myth Busters”, in care niste tipi enervanti fac experiente sa vada daca intr-adevar te poti sinucide aruncind un uscator de par in cada sau daca telefonul mobil poate arunca in aer o benzinarie. Aici miturile „busted” sint placerea provocata de amorul pe plaja (ntz! – cica intra nisip peste tot si e naspa, ceea ce m-a consolat un pic, ca-mi parea rau ca n-am incercat niciodata 🙂 ) sau de amorul in apa (rece!) a marii. Sau cit de cool e sa faci nudism la Costinesti (sint sigura ca n-ati vrea sa stiti, dar simt nevoia sa va persecut si sa va spun ca cica musculitele par sa aiba o predilectie pentru „tufele” celor care stau la o gazda fara apa calda…). Chestia asta cu nudismul mi-a adus aminte de o reclama pe care am vazut-o cu ani in urma la o Noapte a Devoratorilor de Publicitate: un splendid apus de soare la malul marii, un tip musculos si bronzat privind visator in zare, o musca alungata lenes cu mina din dreptul slipului si… o marca de hirtie igienica intinsa pe tot ecranul. 

Asa ca rizi, te mai scirbesti, rizi iar, paginile zboara… si bum! te opresti naucit la un moment dat, cind realizezi ca de fapt nu e deloc de ris, ca povestea o ia razna, ca scenele devin din grotesti scary de-a binelea. Ca de fapt acolo e o drama adevarata, ca e vorba despre vieti distruse. Despre un baiat care iubea o fata care era bolnava… Despre parintii lor care i-au educat cu bataia. Despre medici care nu le dau nici un ajutor. Despre psihoterapeuti sarlatani. Despre preoti intoleranti si mercantili. Despre prieteni boemi care isi aduc contributia la sporirea problemelor lor doar ca sa se distreze. Si, in final, dupa 13 ani de nebunie (in toate sensurile) despre solutia salvatoare: tratamentul care face din Luminita cea neputincioasa o adevarata „femeie Cosmo”, egoista, autoritara, rea, lipsita de empatie, lacoma sa-si traiasca viata de „sefa” – evident, fara sotul-cirja, devenit inutil. Sotul-cirja de altadata, ajuns la capatul puterilor si scufundat in depresie, capata drept consolare o alta femeie isterica si hartuitoare, iar cind o respinge, mai capata drept bonus si renumele de bataus de femei printre prieteni… Uelbechian… 

Citisem Tineretile lui Daniel Abagiu si-mi placuse. Era o carte cu multa autoironie, scrisa cu o grija fantastica de a evita figurile de stil. Efectul de autenticitate, reusit, era totusi slabit de privirea dinafara, de un soi de masochism impins pina la extrem si care nu prea iti stirneste increderea. Stai si te intrebi daca exista intr-adevar vreun „eu” pe lumea asta care sa se deprecieze atit de tare. E, Luminita, mon amour e si mai si… In orice caz, infinit mai interesanta decit 69 a lui Ionut Chiva, de exemplu, sau RealK a lui Bucurenci. Ma declar fan Cezar Paul-Badescu. Ii urez totusi autorului sa ma dezamageasca data viitoare cu o autofictiune superficiala, vesela si cu un „eu” plictisitor de multumit de viata. 

P.S.  Auto sau fictiune, in orice caz ma tem ca Cezar Paul-Badescu in carne si oase o sa aiba mari probleme de acu inainte sa mai aiba vreo relatie cu o femeie… Eu as fugi ca de dracu de un tip dispus sa scrie ce vede mai naspa la mine 🙂  

P.P.S.  Capitolul final e un e-mail al sotiei – despre el Iulia Popovici zice ca ar fi cea mai buna parte a cartii! Era sa cad jos! E cea mai proasta parte a cartii! Zici ca e luata dintr-o revista pentru femei!

44 de comentarii la „Scary book 2”

  1. am sa il citesc si eu. ma bucur ca ti-a placut inca un roman romanesc.
    unde sa scrie lumea despre posturile anterioare? ma bucur ca m-ai impins sa nu tin cont de nume la “cruciada copiilor” si sa o cumpar. mi-a placut!

  2. n-am s-o citesc. daca unii pretind ca sint exhibitionisti, eu n-o sa dau in damblaua opusa. cred ca ar trebui sa existe niste limite ale bunului simt, iar faptul ca un om (doar pentru faptul ca e biped ii spun asa) se vaicareste dupa ce i s-au dat papucii mi-l face complet antipatic. ca sa nu spun jegos.
    in plus, sa nu uitam ca asta e doar o jumatate de poveste: aia in care el iese “bine”, iar ea iese prost – paroasa si nevrotica. ma rog, vorba vine ca el iese bine. iese la fel de meschin cum era pe vremuri. 🙂
    si impotent ca fictionar.
    daca s-ar apuca toata lumea sa-si puna poalele in cap, draga lucico, ma tem ca nu l-ai mai aprecia.

  3. iliuta 🙂 nu cred ca esti (prea) rautacios – ideea e ca 69 ala a fost destul de bine primit, in timp ce CP-B nu cine stie ce

    uv, ma bucur si eu ca ti-a placut cruciada…
    cum adica “unde sa scrie lumea despre posturile anterioare?” ma intrebi? cred ca la comentarii la posturile respective…

    puck, mersi

    vic, dreptul tau sa n-o citesti – mie mi-a placut
    si nu e o jumatate de poveste – e o carte intreaga 🙂 habar n-am daca e chiar asa de autobiografica, nu cunosc persoanele – eu am citit-o ca pe o fictiune
    daca CP-B e meschin, imoral, jegos etc. e problema lui personala – sa fim noi sanatosi citi oameni naspa scriu carti misto… 🙂

  4. din pacate, nu e doar problema lui. pentru ca, prin cartea asta, poate face mult rau.

    1. luminitei – daca, in urma publicarii acestui “roman”, ea cade intr-o noua criza, e vinovat cpb sau nu?
    2. lui tudor – fiul lor. oare ce poate gindi un copil cind vede ce scrie tatal lui despre mama? cum poate fi el afectat?

    toata povestea asta cu autonomia esteticului cred ca are limite foarte exact definite: autonomia esteticului in interiorul autonomiei fictiunii.

    ca, altfel, daca ne porcaim unii pe altii in cel mai desavirsit stil literar, asta n-are de-a face cu literartura, ci tot cu porcaiala. 🙂

  5. apropo de meschinarie, am copiat mai jos un fragment din cv-ul lui cpb. e de remarcat ca nu mentioneaza nicaieri (si apare acelasi lucru in mai multe parti) ca primele doua carti nu le-a scris doar el. si tabloul de familie, si cazul eminescu sint carti colective. 🙂

    PUBLISHED BOOKS:

    – “Tablou de familie” (“Family Picture”), 1995, short stories – “Tomis” magazine award for debut

    – “Cazul Eminescu” (“Eminescu Case”), 1999, articles

    – “Tineretile lui Daniel Abagiu”, 2004, fiction

  6. M-ati facut curios; si Mayuma scrie despre cartea lui CPB, asa ca I’ll give it a try. Daniel Labagiul l-am inceput la vremea respectiva si l-am lasat balta, desi-mi placuse la nebunie titlul, poate nu era genul meu, sau poate nu eram in dispozitia potrivita. Sa vedem ce-i si cu Luminitza…

  7. vic, autonomia ficţiunii? Sigur că nu se poate compara, dar m-a dus cu gîndul la “Cu sînge rece”, deşi “Luminiţa…” nu am citit. Adică vrei să spui de un fel de etică în artă?

  8. vic, habar n-am ce sa zic… chestia e totusi ca “luminita” e un nume de cod 🙂 mie parca nu-mi vine sa cred ca e un personaj copiat 100% dupa persoana reala
    din cite stiu, s-au mai facut chestii de-astea – recent de ex “Portretul lui M”, da’ acolo nimeni nu s-a oripilat, poate pt ca M era mort sau poate pt ca autismul e interpretat drept ceva care te face mai putin “persoana” cu drept la intimitate? – sau sotul lui Iris Murdoch care a scris despre Alzheimer-ul ei (n-am citit cartea, am “auzit” doar ca omu’ povestea inclusiv despre problemele ei cu igiena) – e adev ca si Iris murise la vremea respectiva…

    in fine, unii au asa, mega-subiecte din realitate pe care le tin sa le publice abia dupa moartea persoanelor implicate, altii nu rezista si-si dau drumu’ inainte de nefericitul eveniment… eu nu stau sa “judec” autorii… citesc cartea si-mi place sau nu… sint un cititor capcaun 🙂

    hnu, mayuma, dupa parerea mea, face o chestie care nu se face 🙁 “deconspira” numele adevarat al persoanei dupa care e construita “luminita” – nu ca nu s-ar sti, da’ totusi… CP-B a avut minima decenta sa nu rosteasca numele respectiv…
    a mai fost o problema dintr-asta, daca tin eu bine minte, la aparitia unei carti de Daniel Cristea-Enache – si el deconspira numele real al unei persoane care figura drept personaj intr-un alt roman a clef…

  9. luciat, te superi dc fac cateva inferentze legate d identitatea ta?m-as fi abtinut (cu greu> aveam oarece banuieli), dar 1 detaliu din ultima ta postare m-a determinat s imi dau cu presupusul:)
    deci:
    1. ai, cred, peste 30 d ani.oricum, asta e cifra d referinta p care s lucreaza cu +/-
    2 nu esti nici p departe “inocenta” dpdv al publicarii p hartie. fie scrii articole in reviste, fie ai publicat un volum sau mai multe d proza
    3.u’r not a girl
    oricum, felicitari pentru cum iti mobilezi identitatea d blogger 😀

  10. “cu singe rece” – crima fusese deja comisa
    si sotul lui Iris Murdoch tot o magarie a facut, chiar daca a fost ceva mai delicat decit cpb
    nu stiu ce a facut mayuma, da imi pot inchipui. oricum, nu el a facut ce nu se face, ci chiar laudatul cpb. macar putea sa aleaga un alt nume, nu doar sa traduca in romaneste din rusa.

  11. pentru hiacint:

    voiam sa spun ca autonomia esteticului se limiteaza si trebuie sa se limiteze la fictiune. si mai ziceam ca, de exemplu, un indemn la crima sau o calomnie scrise impecabil ramin un indemn la crima sau o calomnie.

  12. vai…:(
    1 din 3>cam deprimant pt abilitatile mele d a.dupin
    detaliul>te-ai ref la daniel cristea-enache. era vb d fapt 1 cronik la 1 carte “cu keie”,d h garbea>”misterele bucurestilor”. dc-e o deconspira p andreea deciu k fiind modelul alteei fleciu:) (supersubtila keie, d altfel:)) )
    cartea in care aparea cronik a iesit in 2002. am facut o simpla operatie aritmetica, pornind d la premisa k nu puteai avea atunci 14 anishori>nu te-ar fi interesat 1 carte d critik si oricum nu ai fi retinut amanuntul.deci era vb, in c t priveste, d 1 creier format:)
    punctul doi l-am inferat din ceea c am considerat a fi publicul cel mai plauzibil al acelei carti
    punctul 3 (d care am fost cel mai nesigur) a fost efectul unei, hm, sa-i zicem “intuitii”. nu a fost totusi in intregime la ghici>adik aveam 1 baza textuala suficienta:). k ipoteza, oricum, era cool (i suppose).
    recunosc in punctul 3 si o incidentza autobiografik.ma batea gandul s imi fac 1 blog in care s inventez 1 identitate feminina plauzibila:P

  13. ramirez, corect la 1, cum ziceam
    la 2, ma intristeaza logica ta – ar fi insemnat ca am citit cartea (lui cpb, nu?) din pofta de birfa; de fapt citisem Daniel Abagiu si mi-a placut, donc am citit autoru mai departe
    la 3, sint iar curioasa: ce “baza textuala”??

  14. luciat, la punctul 2 ma intristez k nu am fost suficient d clar.
    am scris>”punctul doi l-am inferat din ceea c am considerat a fi publicul cel mai plauzibil al acelei carti”.ma refeream la publicul cartii lui daniel cristea-enache> presupun k acesta este unul format din critici&scriitori. dupa cum poti vedea mai sus, punctul doi privea apartenentza ta ipotetica la acest public “profesionist”. evident, inferand identitatea acestui public, am lucrat cu 1 model ideal (in practica nu exclud posiblitatea k 1 numar x d indivizi din exteriorul crecului profesionist s ajunga la 1 carte d critik). pur si simplu era mult mai plauzibil, din moment c ai retinut acel detaliu, s fii critic/scriitor activ in reviste decat s nu fii.
    imi cer iertare pt faptul k din am spus s-a putut intelege k ai fi pofticioasa d barfa. precizez>”NU AM VRUT NICIODATA SA INSINUEZ CUM CA LUCIAT AR CITI 1 CARTE DIN POFTA D BARFA”. 🙂

    in ceea c priveste punctul 3, risc s intru (ca sa nu mai vorbesc d analize stufoase, concepte&teorii) in gender-isme. which is dangerous, hahah.
    sa zicem k ipoteza mi s-a parut prea interesting pentru a o lasa deoparte. si k in acelasi timp m-am bazat prea mult p 1 intuitie fantezista dpdv hermeneutic.
    (desi nici acum, evident, nu sunt sigur k nu am dreptate)

  15. ramirez, ma intristez ca prin intristarea de mai devreme te-am intristat :))))))))))
    am inteles gresit, deh, neuroni de blonda (na genderism!) :)))
    si sa mor io daca nu sint gagica!

  16. nu stiu cum e Portretul lui M, am citit numai fragmente. posibil insa sa fie de ajutor celor care sunt in aceeasi situatie. eu tot ma rog de cineva sa scrie povestea baietelului ei, cazul ei fiind unul fericit, si a celorlalti pe care i-a mai intalnit…

  17. Draga luciat,
    Nu stiu daca ai publicat vreodata in presa paper based, dar da-mi voie sa te felicit pentru comentariul tau, care e mult mai aplicat si mai matur din punct de vedere literar decit mai toate textele jurnalistilor sau ale criticilor “cu patalama” care au scris despre “Luminita, mon amour”. Ma refer la faptul ca nume (mai mult sau mai putin) importante au cazut in capcana strategiilor de veridicizare din roman, pentru a decreta ca in carte este vorba despre realitatea cea mai reala (probabil influentati si de prefata lui Paul Cernat, care a dat tonul). Cu o singura exceptie: cronica Luminitei Marcu din Suplimentul de cultura, care a luat cartea exact asa cum e – adica un roman, un text literar. La fel ai facut si tu, si pentru asta nu pot decit sa te felicit, precum zic. Si sa ma bucur eu insumi ca cititul nu a ajuns, totusi, o ocupatiune superficiala, asa cum rezulta din comentariile rudimentare pe care mi-a fost dat sa le citesc.
    Te felicit, prin urmare, ca nu iei de bun faptul ca autorul se jura la inceputul romanului ca volumul pe care-l tii in mina e de fapt un manuscris gasit intr-un sertar (si ca nici nu-ti trece prin cap sa-l acuzi ca publica sub numele lui ceea ce a scris altul).
    Te felicit ca nu te intrebi cit s-au indepartat Rebreanu, cu personajul sau, de omul real Ion al Glanetasului sau Balzac de modelul lui Pere Goriot. Ca nu-ti pui intrebarea “oare cetateanul Ion al Glanetasului era chiar atit de cinic in setea lui pentru pamint?”.
    Te felicit ca nu-ti pui problema moralitatii autorului nu stiu carui roman epistolar, care – nu-i asa? – a dat publicitatii corespondenta intima.
    Te felicit ca, in timp ce citesti “Lunar Park” (ca sa venim mai in zilele noastre) nu te intrebi daca Bret Easton Ellis a trait intr-adevar intr-o casa bintuita de monstri.
    Si, nu in ultimul rind, te felicit ca, pe linga faptul ca citesti bine, stai ok si cu logica („este evident ca nimeni nu poate sa tina minte replicile exacte dintr-un dialog real care a avut loc cu ani in urma”; tot asa si cu scenele punctuale, detaliile etc. – „Amanuntele care abunda si replicile de dialog exact anuleaza din start pactul asta”).

    Trecind la un alt nivel (dupa ce l-am depasit pe acesta, preliminar, de care cei mai multi nu au reusit sa treaca), te felicit ca nu ai vazut intr-o carte cu titlul „Luminita, mon amour” un roman de dragoste, ca ai remarcat joaca dintre comic si tragic, ca nu ai crezut ca ai citit povestea unui divort etc. si ca ti-ai dat seama ca miza romanului e cu totul alta.

  18. Draga Cezar Paul-Badescu,

    Alex Stefanescu are intr-un “Catavencu” recent un textulet despre “Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii”, in care povesteste ca dupa vizionare regizorul a aparut pe scena sa-si felicite spectatorii ca au inteles filmul mai bine ca altii. Pe Stefanescu asta l-a enervat crunt si s-a hotarit sa nu mai mearga multa vreme la un film romanesc.
    Si pe mine m-a enervat ca ma feliciti pt cit de desteapta sint eu (dovada ca te citesc pe tine si-mi place!). Inteleg ca de fapt miza comentariului tau e alta 🙂 da’ orisicit! O fi scriitoru’ in general o fiinta aroganta si egoista si cu nasu’ pe sus, da’ nici cititoru’ nu e un copil cuminte dispus sa se lase mingiat pe crestet cind zice de bine. Ma enerveaza cind cineva ma injura ca nu mi-a placut Auster, de ex, si ma trateaza de incuiata, da’ parca ma enerveaza mai tare (sau la fel de tare) cind cineva ma trateaza de desteapta ca i-am citit productia si ma lauda ca mi-a placut.

    Astea fiind zise, cartea asta a ta chiar are (si) o alta miza decit scandalul provocat de autobiografismul ei, asa am vazut-o eu. O sa fie interesant de vazut daca scandalul o s-o ajute sau dimpotriva. Mie mi-a mai placut si consecventa proiectului tau de “scriitura” – dar nu stiu cum se mai poate continua proiectul, am impresia ca “Luminita, mon amour” l-a cam epuizat. Nu stiu daca se poate scrie ceva macar la fel de interesant in granitele aceleiasi “autofictiuni”. Drept pt care o sa mai citesc si urmatoarele tale productii, in ciuda antipatiei pe care mi-a stirnit-o comentariul tau arogant 🙂 .

    Si, daca tot te plingi ca ai fost neinteles de criticii “cu patalama”, de ce nu te-ai critica singur, de ce n-ai explica exact “ce-a vrut autorul sa spuna” si care e de fapt miza cartii lui? Hai ca eu abia astept sa citesc varianta ta. Cred ca si alti cititori care vin pe-aici… Coboara-n jos, lucefere, printre cititori, si zi-le Loredana! 🙂 Ca vezi si tu ca nu sintem chiar asa de rudimentari 🙂

  19. Bun, am inteles ca vrei sa le arati tuturor ca nu primesti mita (desi textul meu nu era nici pe departe asa ceva). Ti-ai dat seama, precum zici, ca “miza comentariului meu e alta”, ca felicitarile erau o joaca si ca de fapt tinteau altceva, nu sa te perieze pe tine, dar te dai nestiutoare.
    De aceea, nu am sa ma leg de ceea ce afirmi manipulind ceea ce am scris eu. Pentru ca stii si tu ca altul e adevarul, nu mai trebuie sa-ti demonstrez asta.
    Cit despre faptul ca ma pling – crede-ma, nu ma pling deloc. O sa-ti par si mai arogant (nu stiu de unde pina unde am parut astfel pina acum), dar am sa risc o marturisire: comentariile “de pe pereti” la roman m-au amuzat de-a dreptul. (Cum sa nu te amuze cind cineva scrie ceva de genul “bine-bine, a scris despre fosta sotie, dar sa-i mai dea si poza pe coperta, asta-i chiar prea mult!” sau “Un subiect bun pentru un roman de (auto)fictiune, daca “propria versiune asupra faptelor” n-ar fi strans inauntru atata subiectivism”).

    PS: In opinia mea, Alex. Stefanescu nu este un personaj citabil si nici unul de dat exemplu. Asta ca sa-ti fiu antipatic pina la capat.

  20. draga luciato, ma tem ca ai imbulinit-o. abia i-ai dat lui cpb tema urmatoarei carti de autofictiune, in care TU vei fi second main character (ca first o sa fie tot el, desigur), unul virtual, care, in sfirsit, il intelege pe bietul autor mincat de geniu si de neputinta de a inventa (na, ca eu sint oleaca mai transant decit stefan agopian). 🙂

  21. pt cp-b: ok, hai sa nu ne certam ca n-am verva pe ziua de azi 🙂 da’ arogant tot ai fost 🙂 – si, aolio, aia nu e poza cu nevasta, nu???? :)))

    vic, termina! ca ma trec fiori, nu de alta! 🙂

    mia, as lesina ca fanitzele cind le da mina “idolul” lor :)))

  22. vic, mai scrie omu, da’ mai si sta. si cand sta mai si comenteza.
    lucia, iti spun sincer, ma tem c-as lesina inaintea ta. so it goes 🙂

  23. Promit ca daca-mi citesti si scriidespre antologia (aia la a carei lansare n-ai mai ajuns din motive de zugravi – vezi ca stiu?) vin si eu sa-ti bintui rubrica de comentarii. Ba mai mult, ii trimit si pe toti cei patru autori antologati sa te bintuie! 🙂

  24. Pai, se pare ca nu numai Traian Basescu suna pe la emisiuni, acum si scriitorii trimit mesaje pe bloguri. Ca sa ne explice care a fost mesajul initial. Eu nu bag mina-n foc ca dl. Badescu nu se foloseste de fictiunile domniei sale pentru a-si compromite nevasta. Mai ales ca o cunosc, e o tipa care are tot atita talent ca si el, dar care are micul dezavantaj ca e femeie. Si cum in femei se poate arunca cu pietre fictionale, te poti apuca sa scrii un roman. Despre roman a clef nu se poate vorbi caci nu exista nicio cheie, lucrurile sunt foarte clare

  25. hnu, io orcum voiam sa citesc antologia, of, n-am apucat da’ jur ca apuc! jurrrr :)))))
    da daca nu-mi place sa nu ma-njurrrrriiiii :)))

    mayuma, si de ce ma rog sa nu raspunda cp-b??? ‘ai ca si tu iesti arogant! ce-are bre blogu meu?? i-asa de jalnic ca nu merita un comentariu? si vez’ ca si mata iesti tot scriitor 🙂 si daca ma infurii fac io rost si de ideile tale bursuce 🙂 (chiar as vrea, da nu stiu de unde s-o iau… se gaseste pe undeva?)

    si hai ca n-a compromis-o! n-a zis ca-i proasta, dimpotriva! mie chiar mi-a reiesit simpatica 🙂 serios, respectul pt persoana reala mi-a ramas intact
    ca personaj, Cezar din roman descopera si el america cind descopera ca femeia vietii lui e, de ex, mai paroasa decit isi inchipuia ‘mnealui… e un aspect al mintii barbatului care merita sa fie scris intr-un, repet, personaj – acu daca autoru’ a avut problema asta si el personal nu ma-ntereseaza si chiar nu vreau sa aflu (mi-ajunge asigurarea ca e totusi vorba despre “capcana strategiilor de veridicizare din roman” – si cred ca autoru e singuru in masura sa decida cit de autobiografica e o carte a lui)

    in plus, nu vad absolut, da ab-so-lut nimic rau intr-un scriitor care-si explica intentiile! au contraire

  26. Terorista: 🙂 Take your time, nu plecam nicaieri, nici io, nici cartea. Si: daca n-o sa-ti placa, te rambursez. How about that?
    Mayumule: ce-i cu acreala asta? De ce lasi o animozitate (banuiesc) personala sa te determine sa incerci sa ne convingi cu tot dinadinsul cit e CPB-ul de antipatic? Cool off, e loc destul pentru toti. Nu-ti place, da naibii pagina.
    La urma urmei: din toata agitatia asta, iese in cistig cartea. Pe mine m-ati facut curios inclusiv sa reiau Danielu’ Labagiu’ (genial titlu, CPB, genial!).

  27. incerc sa ma bucur de intorsatura pe care a luat-o discutia, sa aflu despre “capcana strategiilor de veridicizare din roman”.

    pentru ca, citind aici despre cartea asta, ma gandeam ca cineva care nu reinventeaza suficient cand scrie despre el si ai lui mi-ar aparea ca un om care isi taie cate un deget, cate 2, si le vinde ca un nebun, le arunca cu scarba sau le daruieste cu inumana – sau supraumana – generozitate. sau mai grav, cand ceea ce are el mai semnificativ s-ar intersecta cu carnea altuia, atunci ar taia din amandoua-si atunci ar fi fost ffffffffffffffffffffffffffff important sa fi creeat ceva atat de ingrozitor de frumos, pe masura sacrificiului. ABIA ATUNCI judecatile morale si-ar fi pierdut sensul. altminteri, pacat de sufletul vandut sau aruncat al autorului.

    dar, se pare ca din fericire nu e cazul sa ne mai gandim la asta. abia astept sa cumpar maine cartea si sa vad cat sunt de serioase si subtile acele capcane de au cazut atatia in ele.

  28. hnu, duoamne fereste de rambursare! ce idee!

    uv, si io abia astept sa vad ce zici de carte – si nu mai lua asa de in tragic chestiile astea 🙂 scriitorii sint de multe ori capcauni (uneori isi da seama toata lumea, ca in cazul asta, alteori nu “sufera” decit apropiatii)

  29. uv: “cineva care nu reinventeaza suficient cand scrie despre el si ai lui” – si cum va dati seama de acel “suficient”? de unde stii cit a inventat autorul si cit nu? am mai auzit pe cineva spunind “hai ca se vede”… ce s-o fi vazind? marquez spunea ca faza aia cu remedios urcindu-se la cer e adevarata (sa mai pomenesc aici si faza cu satirul din metrou – povestita in jurnal?)
    mayuma: cred ca tu esti mai autofictional decit cpb. un pic de detasate, tinere, ce naiba?! sintem inca in joc (eXistenZ)

  30. Pai cred ca volumul Ideile bursuce s-a epuizat, daca ne intilnim vreodata ti-o fac cadou, mai am vreo patru exemplare de protocol. Blogul tau e OK stai linistita. Nu sunt eu chiar atit de arogant, cel putin sunt mai putin decit cred unii.

  31. Eu am citit-o tocmai intr-o perioada in care ma hotarasem ca nu mai citesc romani, ca nu fac banii dati pe carti. Cum am dreptul sa fiu inconsecvent inca un CPB as cumpara oricand.

  32. Vineri, 6 octombrie, ora 21.00, Editura Polirom
    va invita la lansarea romanului “Luminita, mon
    amour” de Cezar Paul-Badescu, una dintre cele mai
    acide satire ale contemporaneitatii autohtone.
    Evenimentul va avea loc in Clubul Utopia din
    capitala (Calea Victoriei 16-18, in Pasajul
    Victoriei). Alaturi de autor, despre Luminita,
    mon amour va vorbi cunoscutul critic literar
    Luminita Marcu.
    Lansarea cartii va fi urmata de un recital al
    celor de la trupa Kumm.

    (dintr-un mail trimis de Oana Boca, PR Polirom)

  33. in sfarsit am citit si eu cartea, ca tot promisesem.
    sunt 2 personaje atat de tipice pentru anii 90 din romania, de m-a pus mult pe ganduri. e generatia mea acolo, aplecata cand spre misa, cand spre ortodoxism, cand spre cine stie ce alt caine cu covrig in coada. aventurile bietilor ceausei dezorientati. tare mi-au placut incercarile lor crestinesti:) cred ca e un subiect care merita reluat, cum se ascunde studentul si intelectualul roman in poala bisericii.
    cred ca a fost suficient de necrutator cu el insusi in carte ca sa aiba dreptul sa fie si cu ea nitel si cu noi toti. asta daca ea e un personaj real, si cred ca e, pentru ca asa reiese din prefata cartii.
    daca cineva ar face din mine un personaj psihotic nu m-as supara. mai ales ca in atitudinea lui nu e repulsie.
    desi pe artisti n-ar trebui sa ii atingi nici cu o floare pt ca sunt sensibili , trebuie sa zic ca nu mi-a placut stilul ca de ziarist cu care divagheaza de la firul povestii catre personajele din tren, autobuz, spital, parca nu se poate abtine sa nu ii joaca ochii in toate partile in timp ce totusi si-a propus sa vorbeasca despre ceva destul de serios, sau parca ar fi vrut sa lungeasca putin supa punand la fiert ce se mai gasea primprejur ca sa iasa mai multa. dar, lunga sau scurta, am citit-o intr-o singura seara in momente in care ar fi trbeuit sa ma ocup de lucruri practice si urgente, si totusi n-am putut sa o las. nici nu stiu daca asta e bine sau la o carte, ca nu te poti intrerupe.
    dar mi-a placut. am s amai cumpar si eu cartile lui in speranta ca nu o sa mai transpara in ele talentul lui de ziarist

  34. amoralul si uv, ma bucur ca v-a placut

    uv, asa e, partea cu ortodoxia e f misto si da, merita un roman intreg, da ceva asa, amanuntit si ffff dur – abia astept sa apara o asemenea carte

Comentariile sunt închise.