Cumpar tricou cu Somnul Protector in acvariu de lupta!

teodosie_cel_mic.jpg

Razvan Radulescu, Teodosie cel Mic, Polirom, 2006  

– fragmente aici si aici   

– interviuri cu Razvan Radulescu (de Elena Vladareanu si de Ovidiu Simonca)

Mihai Iovanel: „Pana la urma, cartea provoaca (mie mi-a provocat) dependenta. Dependenta are aici chipul unui fel de fericire natanga si intensa. Am inceput sa recitesc romanul imediat ce l-am terminat. […] Ceream intr-o cronica de saptamana trecuta, pe un ton excedat-isteric, o carte care sa nu-si bata joc de Poveste. Gata, s-a rezolvat. Mersi.”

Bianca Burta-Cernat: „Razvan Radulescu ne-a dat o carte rara, construita – cu acribie si ingeniozitate – pe o obsesie autentica. Teodosie cel Mic este de departe cea mai buna carte romaneasca de proza aparuta anul acesta si, neindoielnic, unul dintre titlurile de virf de dupa ’89. Ar putea sta foarte bine pe acelasi raft cu Orbitor. E, de asemenea, un produs de export, de valoarea caruia nu stiu daca ne dam cu adevarat seama…”   

Mi-e putin mila de scriitorii romani care se afla la ora asta in chinurile creatiei si dau peste Teodosie cel Mic. Probabil ca multi dintre ei se simt niste incepatori sau niste terminati. Ma tot gindesc de citeva zile cum sa scriu despre cartea asta. E o problema de alegere a cuvintelor. Ce sa zic, stralucitoare, extraordinara, perfecta, impecabila, inepuizabila, „un roman total bulversant” (cum zice Bogdan Alexandru-Stanescu)? Nici unul din adjectivele astea nu e deplasat. Si se mai pot adauga si altele.  

Ce te izbeste in primul si-n primul rind, de cum te apuci de citit, e faptul ca e impecabil scrisa. Mie nu mi s-a mai intimplat sa gasesc un alt roman romanesc atit de fara defecte. Dialogurile suna exact asa cum trebuie, personajele vorbesc cu adevarat intr-o limba reala, vie si imediat recognoscibila. Sint si pasaje care te trimit in alte epoci, cam ca in Caragiale sau in discursurile comuniste sau… in Levantul lui Mircea Cartarescu, pe scurt, care Cartarescu te trimite in toata literatura romana. In cea mai mare parte insa epoca e a noastra, aia pe care o traim chiar acum. Cu ironia si umorul ei salbatic. Nicaieri nici o scapare, n-am detectat nici cea mai mica stridenta sau inadvertenta (e vorba de 432 de pagini, format mare, corp de litera destul de mic). Nu numai in dialoguri, nicaieri.

Vine pe urma imaginatia. La nivel de personaje: pisiciinele Gavril, fantoma Otilia, bufnita Kaliopi, minotaurul Samoil, somnul protector Oliviu, ducele Otto, furnicile verzi si furnicile vinete, generalul Marin Caciulata, marele monstrulet gheridemon si toti ceilalti, in frunte cu copilul regal Teodosie). La nivel de geografie: Bucurestiul nostru, cu Cismigiul in centru, cu cofetaria Lamiita, cu bulevardul Kogalniceanu, cu vaporasul plin de beculete din Herastrau, dar si Bucurestiul inconjurat de marele zid portocaliu, dincolo de care se afla Capsunaria, Ciupercaria, Lacul Rece, minele de sare de la Petrila, canalul Filiasi-Marea Noastra, Valea Capercilor, ducatul Ottoburg (harta o gasiti pe coperta sau la pagina 161). La nivel de poveste, dar aici nu spun decit ca exista iubiri, razboaie, evadari, tradari, morti eroice, glorioase fapte de arme, rapiri, vizite in lumea subacvatica, in pestera monstrului, in camera autorului, acte de terorism, defilari in fata unei tribune acoperite cu pinza rosie, meciuri de tenis, partide de sex cu calus, zboruri cu montgolfierul sau cu bicicleta, metamorfoze din dragon in omida si din om in gindac, inventii nebunesti si multe altele. M-a distrat teribil cum incearca Bogdan Alexandru Stanescu sa povesteasca „actiunea”: cu cite un „Ah, de precizat” sau „Ah, intre timp” 🙂 Ah-ul e de rigoare. Cititi si-o sa scoateti si voi un milion de exclamatii.  

Incetul cu incetul te prinzi ca trebuie sa fii atent la intertextualitate si la alte procedee si mai postmoderniste. V-am dezamagit? Aveti senzatia ca nu mai suportati rescrieri, reciclari, aluzii si altele? Habar n-aveti, cum habar n-aveam nici eu, ce poate sa faca din voi retorica postmodernista. Simona Popescu se lauda in Lucrari in verde ca „dis poem is messin up your brains”. Ei bine, Teodosie cel Mic „is messin up your brains” pe bune si in cel mai delectabil mod cu putinta, din punctul asta de vedere. N-o sa risc acuma sa identific operele citate si rescrise jucaus, ca asa ceva merita un studiu de, aproximez eu, o suta de pagini, asa, pentru inceput 🙂 Cel mai safe e sa ma refer numai la Stendhal, prezent in capitolul XV, intitulat „O oglinda plimbata de-a lungul unui drum”, prezent si in povestea de dragoste dintre furnica gardian si fiica guvernatorului. Ah 🙂 sa nu uit de Michael Ende, Iordan Chimet, Lewis Carroll.

Spre final abia, dupa ce te-au facut praf cele de mai sus, vine marea lovitura: violenta. Moartea care secera, zidurile prabusite, „oroarea sacra”. N-o sa spun nici despre asta mare lucru. Doar ca, vorba lui Mihai Iovanel, te apuci imediat de recitit de la inceput. Mai ales ca acum stii ca nu e o carte pentru copii, ca nu e o joaca inteligenta, ca nu e fantasy de savurat alene in scopuri de amuzament inofensiv, desi, evident, poate fi si asta.   

Pe mine m-a innebunit. De aia ziceam in titlu ca vreau tricou cu somnul protector in acvariu de lupta (unul dintre cele mai savuroase amanunte e costumul cu care se imbraca pestii din Lacul Rece cind pornesc la cucerirea Bucurestiului sau cind fac o vizita prietenilor pentru cina la iarba verde). Nu stiu ce e in capul poliromilor de n-au facut mai multa reclama. Ma rog, s-au gindit probabil ca nu e nevoie, ca si-asa o sa aiba succes. Categoric e evenimentul anului literar. N-are cum sa nu fie. Si daca n-o sa fie, daca n-o sa rada toate premiile posibile, daca n-o sa se vinda in enspe tiraje, daca n-o sa fie tradus in zeci de limbi, daca n-o sa stirneasca pasiuni de-o viata pentru Razvan Radulescu, atunci eu o sa-mi pierd orice incredere in receptarea literaturii pe planeta asta.  

P.S.  Pe blogul lui mayuma gasiti o scurta insemnare din care reiese ca o parte din roman exista acum zece ani! In interviul de mai sus autorul zice: „Mi-e tare teama, dar sper sa n-am dreptate, ca “Teodosie” este deja o carte usor batrana, nu stiu cum sa-i zic. A fost gata acum cinci ani.” Cum sa fie o carte batrina??? O sa fie vesnic tinara, sa fim seriosi! Si cum a putut Razvan Radulescu s-o  tina asa, la pastrare, timp de cinci ani?! Mayuma mai zice si de cenaclul Litere, in care citeau Radulescu, Paul-Badescu si T.O. Bobe. O ciudatenie ca oamenii astia au iesit la suprafata abia dupa ani de zile. Sint cei mai interesanti autori romani contemporani, cel putin pentru mine. Teodosie…, Cum mi-am petrecut vacanta de vara si Luminita, mon amour sint chiar primele mele trei preferinte, fara exagerare si fara indoiala 🙂 E si asta unul din meritele lui Cartarescu, in fond el a condus cenaclul acela, nu? (Ma insel?)

Sau poate e pur si simplu o chestiune de virsta, de maturizare. Daca mai adaug si cartea lui Vasile Ernu, care isi incepe deja o cariera internationala (urmeaza traduceri in rusa si in germana), se contureaza bine o „generatie” importanta, valoroasa –  unde mai pui ca si promitatoare (n-au inca 40 de ani, ne mai putem astepta la multe de la ei). Si, apropo, astept cu nerabdare reeditarea primului roman al lui Radulescu, Viata si faptele lui Ilie Cazane, care a primit in 1997 premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor.

30 de comentarii la „Cumpar tricou cu Somnul Protector in acvariu de lupta!”

  1. si uite ce gasesc aici:
    http://www.desprecarti.ro/?p=72

    “Editura Polirom va invita joi, 21 decembrie, ora 20.00, la o intilnire cu scriitorul si scenaristul Razvan Radulescu, cu ocazia lansarii romanului Teodosie cel Mic, cartea cu care el revine la proza dupa aproape zece ani.
    Evenimentul va avea loc in Clubul Ota din capitala (str. Dr. Staicovici nr. 26). Despre Teodosie cel Mic, una dintre cele mai bine primite carti ale anului 2006, atit de cititori, cit si de critica literara, va vorbi criticul de film Andrei Gorzo.”

  2. “O ciudatenie ca oamenii astia au iesit la suprafata abia dupa ani de zile.”
    Pai, ei au iesit la suprafata mai demult. Da’ a cui e vina ca suprafata avea alte treburi atunci cind ei au iesit? 🙂

  3. Dupa ce-am citit fragmentele propuse de tine am dat fuga la oglinda, cu convingerea ca-ntre timp mi-au disparut ridurile si mi-au reaparut bujorii in obraji. Nu era asa !
    Voi citi, voi reciti, voi re-reciti cartea asta, asa cum am facut de cand ma stiu cu Alice in Tara Minunilor a lui Carroll Lewis si cu Micul print a lui Antoine de Saint-Exupery.
    Mai suntem copii, nu-i asa ?

  4. Ce ma fac, ce ma fac… mi-ai facut o pofta nebuna de aceasta carte si de abia ce am inceput Derapaj… Mai grav este ca eu nu am nici pe sfertul sfertului timpul tau pentru citit si uite ca ” o sa mi se faca rau de pofta”

    ma bucur nespus ca au aparut pe piata cei din generatia mea, ii asteptam demult si chiar ma gandeam daca suntem pusi doar pe facut bani si am uitat definitiv adolescenta noastra cand singura evadare era arta..

  5. Luciat says: “Sa fi fost publicata de Humanitas, as putea sa jur ca apareau la lansare tricouri de genul asta si ca era impinzit orasul cu afise!”
    Ai mare dreptate. Dar poate stii ca volumul a fost mai inainte respins sau scos din plan de patru edituri, printre care si Humanitas. O spune chiar R.R. intr-un interviu din “Obs. cult.”

  6. suzi, da, da, da 🙂

    vic – hai ca ma faci sa ma simt vinovata, ca io nici numele lui Radulescu nu-l stiam, na, marturisire jenanta 🙁 in orice caz, ai o mega-bere virtuala de la mine ca mi-ai zis ca daca nu-mi place tu te duci sa vinzi mici pe plaja :)))

    mihaela – copii care topaie cind primesc asa cadou de Craciun, sigur ca da 🙂

    ap – nu-i chiar asa mare graba, ca nu pleaca nicaieri cartea, o sa mai fie disponibila inca muuuuulti ani 🙂

    ino – na, ca si tu ma faci sa ma simt nu numai vinovata, ci idioata de-a binelea! Daca Humanitas a respins asa carte, atunci… humanitas sucks! Ma duc sa caut interviul, pe care nu-l gasisem, evident, asa de fraiera sint 🙁

  7. deci, pentru exactitate: am zis ca vind mici in congo sau ca ma imbrac in sirena si fac poze cu toata plaja. 🙂

  8. pentru luciat:
    pai, nu riscam, ca, dupa cita maculatura am cumparat la viata mea, n-avea cum sa nu mi se dezvolte “nasul” 🙂
    mai nasol e ca, uite, prin ricoseu, am ajuns s-o fac si pe ionuca sa-si dea alocatia pe carti, in loc sa-si cumpere si ea un covrig, o pricomigdala, ceva. 🙂

  9. 🙂 si ce? covrigu trece, teodosie ramine 🙂 e adevarat ca io cind nu aveam bani si eram prinsa intre un covrig si o carte, alegeam tujur covrigu, de unde se vede ca ionuca e mai inteleapta ca mine si nici nu risca sa se ingrase 🙂

  10. La cele 49 de kg ale mele mi-ar prinde tare bine sa ma mai ingras. Si nu banii de alcocatie o sa ii dau pe carte, ci banii de Mos. 🙂 Si nu doar pe o carte… maine este zi de cumparat carti! Abia astept! 🙂

  11. mia – ma bucur, ma bucur, bine ai facut – ti-as zice ca-ti dau banii inapoi daca nu-ti place, da’ cum nu se poate sa nu-ti placa… nu-ti mai zic 🙂

  12. o sa raman singura cititoare nu prea entuziasmata de carte?:((( i am unhappy pentru ca mi-am dorit tare mult sa imi placa. mai insist , mai insist caci inca nu e gata… *sigh

  13. puck, sigur n-ai confundat-o cu derapaj? 🙂

    pe de alta parte, te inteleg, ca si mie mi se par acre poamele de la pomul prea laudat, chiar daca pe merit. poate ar trebui sa invete si luciata odata sa nu mai taie cheful oamenilor cu laude desantate. nu ca cartea nu le-ar merita, da’ uite ce se-ntimpla. ai auzit, lucico? ia sa-ti faci tu frumos autocritica in fata comitetului de oameni ai cititului.! 🙂

Comentariile sunt închise.