Intre stiinta si literatura

Ian McEwan, Durabila iubire, trad. Cornelia Bucur, Univers, 2006 (ed. a III-a – colectia “Cotidianul”)

Despre o biblioteca: “Colectia stiintifica de aici era derizorie. Aparent, premisa era ca lumea putea fi suficient inteleasa prin intermediul fictiunii, al istoriei si biografiilor. Oare analfabetii in ale stiintelor care conduceau locul acesta, si care aveau tupeul sa isi spuna oameni educati, chiar credeau ca literatura era cea mai importanta realizare intelectuala a civilizatiei noastre?” (p. 50)

Cred ca opozitia asta intre stiinta si literatura e firul rosu al romanului. Avem un cuplu alcatuit dintr-o profa de literatura (specialista in Keats) si un jurnalist stiintific (repovesteste orice, de la dinozauri la teoria relativitatii, pe intelesul publicului), care se iubesc extraordinar. Cind spun ca se iubesc, apai se iubesc, nene! Se pupa si-si fac declaratii (dupa sapte ani de convietuire) de-ti vine mereu sa pufnesti de enervare. Comunica si-si impartasesc, se respecta si se sprijina reciproc, ma rog, nu le lipseste nimic sa fie cuplul perfect. Singura lor problema e ca tipa nu poate sa aiba copii, dar se descurca si asa.

Din fericire pentru cititor, intervine necesarul al treilea, care le face praf intelegerea si pacea. Un erotoman se indragosteste de el, nu de ea 😀 Il hartuieste, trece la violenta etc. Si acum se vede ca, slava domnului, cuplul nu era chiar asa de perfect. Ea il crede nebun pe barbata-su, el o crede egoista (si, presupun, cam proasta). Se suspecteaza unul pe altul de tot felul de chestii. In esenta, ea e feminina pina la greata, doreste sa “comunice” si sa nu-stiu-ce pe plan sufletesc si nu vrea sa auda chestii rationale care-i contrazic intuitiile, iar el e logica intruchipata, spiritul stiintific, cercetatorul serios care studiaza erotomania din lucrari de specialitate ca sa stie cum sa faca fata pericolului.

Despre erotomanul in chestiune n-am mare lucru de zis. E un personaj care pare lucrat dupa manual. In afara de faptul ca duce pe umeri toata povestea, mai are si meritul de a pune in lumina absurditatea iubirii in general. Chiar daca iubirea lui e patologica, pastreaza destule in comun cu iubirea normala – nu e parerea mea, legatura e facuta in carte, bine mersi, sa nu cumva sa se oboseasca prea tare bietul cititor.

OK, povestea e interesanta, nu m-a plictisit nimic, am citit repede, contine tot felul de chestii actuale, inclusiv despre neodarwinism, ADN, mentaleza, are o jucarie haioasa (teasing-ul – rasturnarile de situatii sint anuntate dinainte, suficient cit sa fii curios, fara sa-ti dea chiar totul pe tava; plus inca vreo doua trucuri sa amine micile revelatii), teme incitante, meditatii despre lucruri profunde (fara sa fie obositor) etc. Nu stiu sa spun ce-i lipseste. Farmecul, poate, personaje mai putin STAS, niste viata, ceva… N-as sti sa spun nici cum scrie McEwan aici… corect, fara nimic excesiv, nici prea sec, nici prea… umed ( 🙂 ), asaaa, OK. Pentru mine, evident. Pur si simplu nu mi-a facut impresie.

P.S.  Mia? Ce mai faci? 🙂

15 comentarii la „Intre stiinta si literatura”

  1. @ luciat : Ma rog, poate ca unul iubeste, sa zicem un pom , ii face o gaura si se impreuneaza cu pomul – poate sa-i spuna poama si-i merge treaba, altora le plac caprele, astea da , sunt absurde, sau mai bine zis anormale, dar ca in general iubirea este absurda , intre barbat si femeie , da , asta spui tu ? Cele mai mari opere ale umanitatii , de la Romeo si Julieta incoace se bazeaza pe iubire , si tu spui ca iubirea este ceva absurd ? Sa-mi zici pagina la care spune McEwan chestia asta , ca eu o mananc !

  2. isuciu, am citit eu o carte pe care ti-o recomand, daca imi dai voie(cateodata recomandarile pot parea nepoliticoase): Illouz, Eva – Consuming the Romantic Utopia, dupa aceea m-am uitat altfel la romeo si julieta. tipa deconspira, descoase, descompune, e neplacut pentru ca nu avem inca ceva destul de solid de pus in loc.
    dar tot e mai sanatos sa te uiti la ei din mai multe unghiuri.

  3. @ uv : primesc recomandarea cu bratele deschise.Multumesc.Am sa caut . Dar tot nu inteleg ceea ce a vrut sa spuna luciat.Ceea ce demonstreaza ca recomandarile , chiar si acelea facute cu cele mai bune intentii, nu te fac mai destept. 🙄

  4. In mare si eu am avut cam aceeasi reactie dupa ce am terminat cartea asta. E una din cartile “seci” ale lui McEwan. Are el mai multe “variatiuni” pe aceeasi tema a iubirii (in diversele ei manifestari), dar cred ca i-a iesit cel mai bine cu Amsterdam si cu Atonement (Ispasire), care isi depaseste oarecum categoria si nu numai *hint hint*.

  5. Luciat, citesc Intermitentele mortii de Saramago. Din seria lui de carti despre catastrofe improbabile. (Eseu despre orbire, Insula plutitoare). Nu stiu inca ce sa zic, dar mie in general imi place Saramago neconditionat.

    Poate o citesti, dai o parere. O sa scriu si eu pe blog cand termin.

  6. pe mine m-a enervat rau cartea asta; mi s-a parut artificiala, fara pic de viata, facuta demonstrativ si banuiesc ca doar de dragul vinzarilor; de ce-o fi luat autorul atitea premii?!!!

  7. Uite tocmai citeam ca a plouat la concertul Beyonce. La sectiunea cultura zice ca Patapievici lanseaza o carte despre idei si blocaje. Bun.
    In rest, bine, mai o deplasare, mai un Marias, stii cum e.

  8. @ meropi – Amsterdam nu mi-a placut deloc. poate o sa mai incerc cu Ispasire, dar tre sa mai treaca ceva timp 🙂

    @ jo – gind la gind cu bucurie! ne-am potrivit de nu se poate, ca tocmai am scris despre Intermitentele mortii, care mi-a placut mult

    @ sab – egzact! eg-zact! 🙂 nici eu nu pricep de ce premii si atita tevatura!

    @ mia – :)))))))))))) ma bucur ca stiu cum e 🙂 si ca n-ai uitat de marias 😉 io astept 🙂

  9. @sab: Offf, credeam ca sunt singura iritata de cartea asta…imi venea sa o fac ferfenita dupa ce am terminat-o (nu stiu zau de ce m-am incapatanat sa o termin).
    Nu am mai citit nimic de McEwan si cred ca va trebui sa treaca muuulta vreme pana sa o fac…daca….

    mi-a adus insa aminte de un fim nelinistitor, Cache, de Haneke…care e mult mai subtil in a sugera anumite chestii (oricum e vorba de ceva putin diferit, acolo o familie e destabilizata si amenintata de ceva necunoscut,,,fara sens ….care intoarce totul cu susu-n jos)

  10. Cititi Ispasire (repede pana nu iese filmul 😛 ) si o sa vedeti ca McEwan poate sa fie si eeeepic. Of, e a multa oara cand ii iau apararea in fata unei mari virtuale de cititori revoltati impotriva lui. Eu tot ce-am citit de el am citit in original de la British Council, incep sa ma intreb daca nu o fi ceva in regula cu traducerile. Mie mi se pare ca are un stil inconfundabil (desi cam calofil si sec pe alocuri), dar in afara de Comfort of Strangers (Mangaieri straine), care mi s-a parut pur si simplu ratata, nu cred ca e una care sa-mi fi displacut.

  11. Un scriitor are si carti mai slabe.Dar cine a citit Gradina de ciment si Ispasire intelege ca McEwan este un mare si profund scriitor, chiar daca nu pare spectaculos.De acord cu tine , Meropi, traducerea nu cred ca e problema pentru cei care sunt mai sceptici, chestia este ca au inceput contactul cu acest scriitor cu carti mai putin bune.Dar nici Durabila iubire nu e chiar slaba. 🙄 Pe mine ma uimeste nediscutarea unui aspect esential – si anume daca iubirea este absurda. :mrgreen: Iubirea normala, dintre un barbat si o femeie.

Comentariile sunt închise.